SCM Craiova a continuat campania spectaculoasă de achiziții din acestă vară cu alte două nume, Florentina Grecu-Stanciu și Yulia Zaremba. Prima revine în România după 13 ani, timp în care a evoluat un an în Franța la Metz și alți 12 în Islanda. De la Stjarnan, portarul a prins și Campionatul European din 2008. De curând, ea reprezintă naționala Islandei după ce nu a mai fost convocată la prima reprezentativă. Florentina Grecu Stanciu a fost adusă pentru a întări postul pe care vor mai evolua Mirela Nichita -Pașca și Yulia Dumanska, adusă de la HCM Baia Mare.
Yulia Zaremba a evoluat în sezonul trecut la Rapid București, iar Craiova va fi a patra ei echipă din Liga Națională, după ce a mai jucat în trecut la Oțelul Galați și CSM București.
SCM Craiova a ajuns astfel la 9 achiziții în această perioadă: Valentina Ardean, Yulia Dumanska (ambele de la HCM Baia Mare), Zeljka Nikolic (Ringkobing), Cristina Zamfir (Corona Brașov), Jelena Markovic (Achenheim), Jelena Trifunovic (Zagnos SK), Yaroslava Burlachenko (Ardesen), Florentina Grecu-Stanciu (Stajrnan) și Yulia Zaremba (Rapid). Clubul ar putea renunța însă la Jelena Markovic.
Fotografii: sportuldoljean.ro
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER