SCM Craiova a terminat la egalitate, 20-20, pe terenul echipei daneze Nykobing, în etapa a 5-a a grupelor Cupei EHF. Echipa lui Bogdan Burcea a obținut un rezultat de prestigiu într-o perioadă foarte grea și rămâne în cursa pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.
SCM Craiova s-a aflat la a patra deplasare consecutivă în ultimele 12 zile, dar a pus orgoliul mai presus de orice și s-a luptat cu ardoare pentru ultimele șanse de calificare în Cupa EHF. După șase înfrângeri în ultimele șapte partide și fără principalele marcatoare la dispoziție, Cristina Zamfir și Ana Maria Țicu, formația pregătită de Bogdan Burcea a avut o partidă pe care nu o va uita foarte curând. Foarte probabil, poate să însemne și un nou start în tentativa de a-și atinge obiectivele în acest sezon.
După 9-8 la pauză, Craiova a ratat debutul părții secunde, iar Nykobing s-a desprins la patru goluri, 11-15. Cu resurse nebănuite, oltencele s-au bătut în apărare și au reușit să producă rezultate și în atac. Istoria jocului s-a scris însă în ultimele cinci minute. Reprezentanta României a egalat în minutul 60, reușind să revină de la 17-20, dar și cu o jucătoare mai puțin pe teren, după ce Jelena Trifunovic a fost descalificată în minutul 58. Ianăși, Tătar și Costa au marcat golurile care mențin Craiova în continuare în cursa pentru calificarea în sferturile de finală.
SCM este la mâna rezultatelor, dar totul este posibil într-o săptămână în care va disputa o singură partidă, cu Bera Bera, după o perioadă încărcată cu câte două jocuri în fiecare săptămână.
Nykobing – SCM Craiova 20-20 (8-9)
Hauge, Sahlholdt, Greve – portari; Nielsen, E. Westberg 2, Sunami 2, Jakobsen, Lagerquist 2, Pedersen 4, Olsen 4, Wallen 2, Housheer 2, Kristiansen 1, Nielsen 1. Antrenor: Jakob Larsen
Dzhukeva, Curmenț – portari; Ianăși 3, Trifunovic 1, Șelaru 1, Ion, Tănăsie 3, Nikolic, Seric 1, Gjeorgjievska 4, Colac, Tătar 5, Fachinello, Vizitiu 1, Costa 1. Antrenor: Bogdan Burcea
Într-o altă partidă din Grupa A, Măgura Cisnădie a cedat pe teren propriu cu 32-19 în fața unei alte reprezentante a Danemarcei, Team Esbjerg. Echipa sibiană nu mai are șanse la calificare, după ce a pierdut toate cele cinci partide.
Măgura Cisnădie – Team Esbjerg 19-32 (10-15)
Dias Moreschi, Voicu – portari; Matei, Boljevic, Hoha 1, Moldovan 9, Araujo, Tomescu 4, Gatzel 2, Da Silva 2, Apetrei 1. Antrenor: Alexandru Weber
Toft, Granlund – portari; Monti Danielsson 1, Frafjord, Breistol 2, Nielsen, Jorgensen 2, Jacobsen 3, Halicevic 2, Solberg 7, Jensen 4, Ingstad 3, Liscevic 5, Polman 5. Antrenor: Jesper Jensen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER