Crina Pintea: „Până la Gyor e cale lungă și până atunci cred că veți avea niște răspunsuri”

În tentativa de a relua bătălia cu Gyor pentru cel mai important trofeu în Europa, Liga Campionilor, CSM București a adus și două jucătoare de la reprezentanta Ungariei, Nora Mork și Crina Pintea. Pivotul naționalei României a declarat că pentru echipă urmează un drum destul de lung până la bătălia cu campioana Europei.

În prima zi sub tricoul echipei CSM București, Crina Pintea a fost destul de reținută în declarații. „Abia facem primul antrenament, nu putem vorbi de calificări în Final Four. Important e să fim sănătoase, să ne antrenăm bine în această perioadă și să ne simțim bine împreună'”, a susținut Crina Pintea, desemnată cel mai bun pivot în Liga Campionilor în ultimul sezon.

  • „Dacă vă uitați individual, se poate spune că avem echipă mai bună decât anul trecut, dar important este să fim unite și să ne înțelegem bine în joc. Și anul trecut, echipa a fost foarte bună, dar important este cum suntem în teren”, Crina Pintea.

Venind de la Gyor, sigur că una dintre întrebările jurnaliștilor pentru Crina a fost cum ar putea fi detronată echipa maghiară. ”E mult prea devreme, veți vedea pe parcurs. Ideea este să ne antrenăm bine, să fim puternice și să jucăm bine împreună. Până la Gyor e cale lungă și până atunci cred că veți avea niște răspunsuri”

Având în vedere tragerea la sorți pentru grupele Ligii Campionilor, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, CSM București și Gyor nu se pot întâlni în acest sezon mai devreme de sferturile de finală. În ultimii 4 ani, cele două echipe au fost adversare cel puțin în prima fază a grupelor sau în Main Round.

 

Publicat: 15 07. 2019, 16:59
Actualizat: 15 07. 2019, 17:00