Cristian Gațu a împlinit azi 75 de ani, iar colegii de echipă de la Steaua, de la echipa națională și câțiva prieteni apropiați i-au organizat o petrecere surpriză, la o terasă din București. Aceștia i-au oferit și un cadou mai aparte, o pictură realizată de artistul Traian Nica Tuckman.
„A fost o surpriză pentru el că l-am scos din casă, nu se aștepta. Toată lumea handbalului intern și internațional știe că domnul Cristian Gațu a fost unul dintre cei mai mari jucători ai lumii. Am ținut neapărat să-l aniversăm la 75 de ani, ceea ce este normal. Suntem colegii cei mai apropiați de la Steaua, colegi de la Dinamo și o parte din prietenii de familie, ne simțim foarte bine împreună. Mă întristează însă că Federația România de Handbal nu a scris măcar un mesaj de La Mulți Ani pentru unul dintre cei mai mari sportivi ai României. Acești conducători i-au fost până la urmă și elevi. La ziua lui Ivănescu, uitați-vă la Federația Germană ce mesaj i-a transmis”, ne-a declarat Gheorghe Goran, coleg de echipă cu Gațu la Mondialul din 1970, la primul titlu mondial al sărbătoritului zilei.
Cristian Gațu a primit, în schimb, un mesaj din partea fostului președinte al țării, Traian Băsescu, care a și luat un charter în 2005, pentru a fi prezent la finala Campionatului Mondial de la St. Petersburg (România – Rusia), când dublul campion mondial era în fruntea federației.
„Ai 75 de ani? Nu Cristi, tu și generația nu aveți vârstă”, i-a transmis Traian Băsescu.
Lumea handbalului de azi îl știe mai degrabă pe Cristin Gațu din postura de președinte al Federației Române de Handbal, for pe care l-a condus timp de 17 ani, până la începutul anului 2014. Ca jucător însă a fost un artist, după cum l-au descris colegii.
„Este păcat că nu sunt filme sau secvențe privioare la modul cum juca handbal, cum ridica o sală întreagă în picioare. Poate le explici oamenilor și nu te cred. Cristina Gațu era un fenomen. Avea o îndemânare fantastică, era inventiv și imprevizibil. Îmi pare rău că tineretul de azi nu are ocazia să vadă un așa cum jucător, precum a fost în teren Cristian Gațu”, ne relata în urmă cu ceva timp, Ștefan Birtalan.
Cristian Gațu este triplu medaliat la Campionatul Mondial, având două medalii de aur în 1970 și 1974 și o medalie de bronz la turneul final din 1967. De asemenea, are în palmares două medalii la Jocurile Olimpice, argint în 1976 și bronz în 1972.
„Gațu avea mare putere de convingere în echipă. El ne tot împingea de la spate, era și un antrenor în teren pentru noi, s-a impus ca lider încă de când era jucător, așa cum a fost și Cornel Oțelea. Eu spre exemplu am fost golgheter pentru că a putut cineva să-mi dea mingea când trebuie, nu când trece trenul. Ne înțelegeam numai din priviri”, a mai spus Ștefan Birtalan, golgheterul Campionatului Mondial din 1974.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER