Cristian Gațu: „Gruia a fost, sunt convins, la vremea lui, un adevărat Pele al handbalului”. Ce a mai fost dublul campion mondial? Un excelent cântăreț de romanțe, un om „născut să fie vedetă”
La ora 21:40 (miercuri seara) primesc un telefon neașteptat. Căutam un „stream” al meciului Danemarca – Ungaria (Campionatul Mondial de handbal feminin), în condițiile în care Dolce Sport, deținătoarea drepturilor în România pentru această competiție, a optat să transmită pe toate cele patru canale meciuri din Champions League (fotbal). La capătul „firului” este Cristian Gațu, fostul președinte al Federației Române de Handbal.
Am avut sute de conversații de-a lungul timpului, cu „bune”, cu „rele”, dar nu-mi amintesc să fi vorbit la această oră, cel puțin nu curând, de aici și situația neașteptată. Pentru o fracțiune de secundă am crezut că discuția va fi „centrată” pe Campionatul Mondial, unde România participă, însă după un schimb de amabilități s-au adunat parcă toți norii negri peste handbalul românesc. „A murit Gheorghe Gruia!”, este mesajul care vine ca o ghiulea. Cristian Gațu dă frâu liber lacrimilor, eu rămân fără cuvinte. Îl știam pe marele handbalist un personaj foarte activ, inclusiv pe Facebook, nimic nu anunța o astfel de dramă.
Cristian Gațu a fost unul dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine pe Gheorghe Gruia, dublu campion mondial în 1964 și 1970. Când a ajuns la Steaua, cel care a fost desemnat de IHF cel mai bun jucător al tuturor timpurilor era deja un om consacrat în echipă. În cartea pe care a lansat-o recent, „Steaua lui Gațu” (semnată de Horia Alexandrescu), fostul președinte al FRH a vorbit și despre marele Gruia. Nici nu avea de altfel cum să lipsească anumite comentarii despre „legendarul Guriță”. Dar ce a povestit Gațu despre Gruia? Citiți pasajele de mai jos! Comentariile sunt de prisos:
„... marea personalitate care dominase până în 1972 Steaua a fost Gruia, omul care a exercitat o uriașă influență asupra tuturor jucătorilor. Noi >, asiguram circulația mingii, noi munceam adversarul și-l suceam până îl zpăpăceam, iar Gruia era responsabil cu loviturile de grație. Pentru el se făceau toate schemele, pentru el trăgeam cu dinții în terenm pentru ca dumnealui, stângaciul cu numărul 10m să sară scurt și să-i execute pe toți portarii, cât ar fi fost ei de renumiți, cu aruncări năprasnice, din orice unghi și de la orice distanță.
Simpatic, ușor adaptabil oricărei societăți, legendarul Guriță>, care începuse să prezinte semne evidente de calviție – > era teoria lui! – făcea față cu același recunoscut succes într-o discuție despre cosmonauți sau despre Baudelaire. Să nu uit, în momentele sale lirice, nu puține de altfel, Gruia era și un execelent cântăreț de romanțe. Și cum mai era Gruia? Personalitate foarte puternică, forța uneori ieșirea în evidență, indiferent de mediul în care se afla. Pe atunci, setea aceasta permanentă de rândul întâi, setea de prim-plan mi se părea câteodată ușor ridicolo. Acum însă îl înțeleg perfect: Gruia era născut să fie vedetă! Aplaudat de toată lumea când jucam era obișnuit, simțea nevoia să fie cultivat ca o > în fiecare împrejurare. Ă‚sta era Gruia. Îi plăcea să fie recunoscut și salutat ăe stardă, îi plăcea să fie admirat și nu admitea micio abatere de la ceea ce considera el respectul obligatoriu pentru > echipei. Adevărul este că avea destule motive să ceară multe li mult de la toți. Pentru că era mare! Era un uriaș – la propriu și la figurat – al handbalului românesc și mondial!
Altă trăsătură a lui Gruia, pe care puțini i-au cunoscut-o: ferească Dumnezeu să-l fi durut glezna sau un deget, ori să fi avut două linii peste 36m5 grade! Se plângea ca o …babă dar, odată intrat pe teren, uita de tot și de toate. Uita de durere, uita ce familie, , de necazurile și de bucuriile din afara sportului. Uita totul și își începea recitalul. Oadtă le-a marcat cehoslovacilor 9 goluri, deși avea 39 de grade temperatură! Altădată, s-a luptat ca un drac cu apărătorii puternicei URSSm deși avea ambele glezne și un genunchi >. Ă‚sta era Gruia. Dădea totul! Sau nimic! Vă mai amintiți de finala de la Paris, din 1970? Cu mâna lui a spulberat în ultimele secunde ale timpului regulamentar visul victoriei noastre, visul de a ieși campioni mondiali, pentru ca în prelungiri tot el să transforme acest vis în realitate! Gruia a fost, sunt convins, la vremea lui, un adevărat Pele al handbalului. Și, în loc de încheiere pentru Gruia, un ultimum cuvânt de mulțumire: >„.
În vârstă de 75 de ani, Gheorghe Gruia a murit după ce a suferit un infarct în Mexic, țară în care trăia de 36 de ani. „Mâna de aur” a handbalului românesc a cucerit titlul suprem alături de naționala României în Cehoslovacia 1964 și în Franța în 1970. Inter dreapta, Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodată pentru echipele naționale de juniori sau de tineret ale României, fiind selecționat direct la echipa mare, la doar un tur de campionat de la debutul său în prima ligă de handbal. În 1964, avea să joace primul său mare turneu final alături de echipa națională (după ce în 1962 cucerise bronzul la Campionatele Mondiale Studențești din Suedia).
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?