Cristina Neau a anunțat, miercui seară, la evenimentul de lansare a filmului „Cristina Neagu: Un 8 de neoprit„, că nu va juca în meciul de debut al naționalei feminine de handbal a României în calificările pentru Campionatul European 2020, contra Ucrainei, explicând motivele care au stat în spatele convocării sale.
„Cum probabil vă imaginați, nu am să joc în meciul împotriva Ucrainei. Thomas și-a dorit însă foarte mult ca eu să fiu alături de fete. În plus, timpul de pregătire pentru Campionatul Mondial (n.r. – 30 noiembrie -15 decembrie, în Japonia) este foarte scurt și vrea să fiu acolo să văd tactica, combinațiile, tot ce se mai face în vederea Campionatului Mondial”, a declarat Cristina Neagu în fața presei.
Interul stânga în vârstă de 31 de ani a completat: „eu mă alătur lotului cu mare plăcere pentru că îmi lipsește foarte mult handbalul. Nu am mai fost la echipa națională de aproape un an, din decembrie anul trecut, așa că pentru mine e un motiv de fericire. Abia aștept să fiu alături de fete și să mă antrenez atât cât pot în momentul de față„.
Cristina Neagu a mai adăugat că în prezent nu știe când va reveni pe teren. „Totul depinde de cum va reacționa genunchiul meu la antrenamente. Simt că sunt din ce în ce mai aproape de revenire, sper ca în câteva săptămâni să pot să joc, însă este greu de spus cu exactitate„, a declarat Neagu.
Cristina Neagu a vorbit și despre obiectivele „mărețe” pe care și le-a stabilit deja. „Este anul dinaintea Jocurilor Olimpice și îmi doresc foarte tare să obținem un loc cât mai bun la Campionatul Mondial din Japonia, pentru a avea șanse să jucăm în calificări pentru Olimpiadă și, bineînțeles, să mergem la Olimpiadă. În ceea ce privește echipa de club, ca în fiecare an îmi doresc foarte mult să ajungem în Final Four și să ne luptăm pentru trofeul Ligii Campionilor, însă de asemenea meciurile din campionat, Super cupă – pe care deja am câștigat-o, și Cupă sunt foarte importante„.
Lotul României pentru debutul în calificările pentru Campionatul European de handbal feminin:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER