Cristina Neagu a avut parte de o surpriză plăcută:** „Gestul Patriciei m-a emoționat!”
La finalul meciului câștigat de Oltchim cu Metz (30-21), în grupa principală 2 a Ligii Campionilor, Cristina a avut parte de o surpriză plăcută, din partea colegei sale de echipă, Patricia Vizitiu. Pati și-a imprimat pe un tricou mesajul: „Cristina, Londra ne așteaptă!”.
Secvența a impresionat-o pe vedeta handbalului românesc. „Nu știam de gestul lui Pati, m-a emoționat, a fost foarte frumos, și da, cred din tot sufletul că, dacă nu voi putea fi cu naționala în turneul preolimpic, să le ajut pe fete, voi fi în echipă la Jocurile Olimpice, doar să ne calificăm!”, sună un anunț făcut din inimă. Prezentul? Oltchim?
„Buducnost, echipă foarte bună”
„Victoriile aduc victorii, dar și motivație suplimentară și o atitudine pozitivă. Mai greu e când sunt înfrângeri, pentru că atunci încep și gândurile negre, dar eu sper să nu fie cazul. De aceea, e bine să fim ponderate. După prima victorie, cu Krim, unii deja vorbeau de finală. Așa suntem noi românii! Avem două victorii acum, dar drumul e foarte lung. Cred că dacă noi ne facem jocul, victoriile vor curge. Vine meciul cu Buducnost (n.r. duminică pe teren propriu), o echipă foarte bună”. V-ați întrebat probabil și cum traversează Cristina acest interval dificil al carierei sale.
„Vreau să mulțumesc familiei și prietenilor că mi-au fost alături în toată această perioadă, dar și fanilor. A contat enorm pentru mine. Fanii adevărați au înțeles să fie alături de mine când sunt jos, nu doar când sunt sus. Iar pentru asta, le mulțumesc. Sunt mulți cei care mă susțin, dar au fost și alții, neîncrezători. Pentru aceia nu am vreun mesaj. Nu merită asta! Eu știu cine sunt, iubesc handbalul și îmi doresc enorm să revin pe teren, dar nu pentru a demonstra ceva cuiva, ci doar pentru a-mi demonstra mie”.
„Sunt om înainte de a fi handbalistă. 95% dintre cei care m-au criticat nu știau ce am la umăr”, Cristina Neagu