Cristina Neagu a revenit în circuit: „Cel mai important e să fiu sănătoasă”

Redactor:
Adina Oșan
Cristina Neagu a revenit în circuit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalista Cristina Neagu, transferată la Buducnost Podgorica în vară, consideră că cel mai important lucru după perioada îndelungată de absență din cauza accidentărilor și operațiilor la genunchi și umăr este să fie sănătoasă, să se bucure de handbal și să dea tot ce poate pe teren.

Cristina Neagu s-a transferat de la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, desființată în această vară, la campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica, pentru care a debutat săptămâna trecută în Liga Campionilor, cu patru goluri și patru pase decisive, în meciul câștigat cu MKS Lublin, cu 31-19, iar duminică va juca în deplasare, cu FTC Budapesta.

Neagu a vorbit despre revenirea sa în Liga Campionilor, după o perioadă îndelungată de absență, cauzată de operația de ligamente încrucișate, dar și prima sa experiență în afara țării, într-un interviu pentru site-ul oficial al forului european de profil.

„Sunt încântată să mă aflu din nou pe teren și să joc în Liga Campionilor. Pentru mine, cel mai important lucru este să fiu sănătoasă și să dau tot ce pot mai bun pentru mine, dar și pentru Buducnost. Nu am avut nicio spaimă la revenire. Mă antrenez în regim de sută la sută. Nu mi-e frică, încerc doar să revin la nivelul la care am fost, iar asta nu e deloc ușor, pentru că am absentat mai mult de doi ani adunați. Oricum, este important că iubesc handbalul și iubesc să fiu pe teren. Aceasta este motivația mea”, a declarat Neagu, citată de site-ul EHF.

Handbalista transferată de la Oltchim consideră că cele patru goluri marcate la debutul cu MKS Lublin reprezintă un start bun pentru ea, dar nu e cel mai importat lucru.

„Este un start bun, dar pentru mine nu e cel mai important. Prioritatea mea este să am sentimentul că mă bucur de handbal, să fiu entuziasmată că mă aflu din nou pe teren. Tot timpul am încercat să dau ce am mai bun. Uneori am jucat bine, alteori nu, dar ce contează este să dai maxim în fiecare joc”.

Cristina Neagu a făcut referiri și la faptul că joacă la Buducnost, aceasta fiind prima sa echipă din străinătate: „Nu simt niciun fel de presiune. Antrenorul și clubul m-au ajutat în această privință, mi-au spus că nu trebuie să simt nicio presiune. Am fost declarată cea mai bună jucătoare din lume în urmă cu trei ani, dar asta e deja istorie. Sunt doar o jucătoare care încearcă să se bucure de handbal și să dea ce are mai bun pe teren, pentru că asta iubesc cel mai mult. Mă simt extraordinar la noua echipă. Toți sunt extraordinari cu mine, joc din nou, sunt sănătoasă. Prietenilor din România le spun că mă simt excelent și sper că va rămâne așa. Poate îmi voi petrece toată cariera în străinătate, cine știe?”.

Neagu s-a ferit să facă pronosticuri în privința parcursului echipei sale în Liga Campionilor, chiar dacă Buducnost este cotată cu șanse la semifinalele competiției sau chiar jucarea finalei.

„Vrem doar să mergem pas cu pas, asta e cel mai important pentru noi, nu să gândim prea departe. Cel mai important meci este întotdeaua următorul, dar sper că vom merge cât mai departe posibil în competiție”, a încheiat Cristina Neagu.

În Liga Campionilor, Neagu a jucat ultima dată în 18 noiembrie 2012, cu Oltchim, marcând trei goluri împotriva echipei Buxtehuder SV. A urmat accidentarea, la finalul lunii ianuarie, operația de ligamente și recuperarea îndelungată, despre care Cristina Neagu spunea că a fost greu de trecut, dorindu-și să revină cât mai repede pe teren. Ea a suferit și o operație la umăr în 2011, accidentându-se la genunchi la doar trei luni de la revenirea pe teren.

Duminică, echipa Cristinei Neagu, Buducnost, va juca în deplasare cu formația ungară FTC Budapesta.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×