Cristina Neagu: „Am decis cu inima, am un contract absolut normal, nu sunt clauze exagerate!”

Handbalista Cristina Neagu, transferată recent la CSM București, a declarat, marți, că a semnat un contract fără clauze exagerate, întrucât banii nu sunt motivul pentru care a decis să revină în țară.

De două ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a semnat un contract valabil pe doi ani cu CSM București, câștigătoarea en titre a Ligii Campionilor.

„Am un contract confidențial, absolut normal, nu sunt clauze exagerate și nimic ieșit din comun. E un contract bun, banii nu sunt motivul pentru care mă întorc în țară, am avut oferte foarte bune și de la alte echipe. CSM nu trebuie să lipsească din Final Four în niciun sezon, acesta este obiectivul normal pentru o campioană a Europei. Îmi doresc foarte tare să câștig Liga Campionilor și cu o echipă din România. Eu de fiecare dată am decis cu inima. Am negociat cu CSM în fiecare iarnă, dar am decis de fiecare dată să rămân la Buducnost. Acum e momentul potrivit să mă întorc în țară, îmi doream foarte mult să joc în Liga Campionilor și să câștig competiția cu o echipă românească”, a spus Cristina Neagu la DigiSport.

Cristina Neagu, în vârstă de 28 de ani, este căpitanul echipei naționale a României și a jucat ultima oară pentru formația muntenegreană Buducnost Podgorica, cu care a cucerit Liga Campionilor în 2015.

„Dacă CSM se va menține an de an la un nivel înalt, probabil că se va construi o Sală Polivalentă modernă. Avem mare nevoie de ea! Ar fi ideal și ca echipa națională să joace la București, deci ar fi multe beneficii. Am văzut că Sala Polivalentă este aproape plină la fiecare meci, de când CSM a câștigat Liga Campionilor și sper ca ea să fie plină de la anul, când o să vin la CSM”, a mai spus handbalista.

Născută la 26 august 1988, interul stânga al României și-a început cariera la Rulmentul Brașov (2006-2009), debutând la doar 18 ani în prima echipă. Un an mai târziu ea a fost convocată la echipa de senioare a României, și a făcut parte din echipa care a evoluat la Campionatul Mondial din Franța. Între 2009-2013, Cristina a jucat pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, perioadă în care a obținut 4 medalii de aur în Liga Națională de handbal feminin. În 2014, ea a hotarât să semneze cu ZRK Buducnost (Muntenegru), echipă cu care avea să câștige Liga Campionilor EHF și titlul de cea mai bună marcatoare a aceleiași competiții.

În palmaresul Cristinei Neagu se regăsesc următoarele distincții: cea mai bună jucătoare a lumii (2010, 2015), cea mai bună handbalistă română (2009, 2010, 2015, 2016), medalie de bronz cu naționala României (Campionatul European 2010 și Campionatul Mondial 2015).

Publicat: 22 02. 2017, 09:05
Actualizat: 22 02. 2017, 09:06