Cristina Neagu:** „Am strâns din dinți”
Cristina Neagu a fost argintul viu al Oltchimului la linia de
nouă metri, pe lângă unele reușite de excepție, izbutind și câteva
pase de efect pentru coechipiere. La nici 22 de ani, cea mai bună
handbalistă din România a momentului va juca prima finală.
Felicitări, Cristina! Cum te simți calificată în finala
Champions League?
Este ceva de vis, un sentiment pe care îl aștept de când am început
handbalul. Am avut puterea să trecem peste toată presiunea, iar la
final să ne îndeplinim obiectivul.
Care ar fi secretul acestei calificări?
N-a fost numai secretul acestui meci, ci al întregului parcurs,
adică foarte multe antrenamente, sala de forță, ședințe video. Nu
am știut altceva decât handbal.
V-ați temut în vreun moment că veți fi în
dificultate?
Nu ne-am temut în niciun moment. Toată lumea a dovedit tărie de
caracter, a strâns din dinți, iar la final am putut trăi această
mare bucurie.
Cum va fi „dubla” cu Viborg. Aduceți trofeul la
Vâlcea?
Greu de spus. Viborg este campioana Europei, dispune de o echipă
fantastică, a revenit și Grit Jurack după ce a născut. Va fi foarte
greu, dar nu avem nimic de pierdut. Va fi spectacol total.