Cristina Neagu a avut o prestație la adevărata ei valoare în partida România – Muntenegru (25-21), încununată cu 10 goluri. În urma acestui rezultat, naționala rămâne în cărți pentru calificarea în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice.
După meci, Cristina Neagu a ieșit cu genunchiul drept bandajat. Nu este însă nimic grav, iar liderul echipei a analizat situația din acest moment a României.
Cristina, prindem culoare după această victorie cu Muntenegru?
Da, nu știu dacă prindem culoare. Nu am făcut un meci strălucit astăzi, au fost destule greșeli, dar am dovedit că putem ieși din acea stare de letargie în care am fost în primele două meciuri. Am dovedit că putem lupta mai mult și în final, chiar dacă nu a fost un meci strălucit, a fost de ajuns să câștigăm două puncte extrem de importante pentru echipa noastră. Esențial este să facem din nou un pas micuț împotriva Spaniei, care este o echipă foarte în formă la momentul actual, joacă foarte bine. Am demonstrat însă că o putem bate, dar la fel de bine putem să și pierdem. Eu sper din tot sufletul ca această victorie, nu știu dacă să ne dea aripi, dar să ne aducă din nou încrederea că putem bate pe oricine. Pentru că nu am mai avut-o în ultimele meciuri. Am pierdut la modul în care am pierdut și mai mult modul, decât înfrângerea, ne-a afectat foarte mult. Eu zic că ne ridică un pic moralul, dacă nici victoriile nu ne mai ridică moralul atunci ce să ni-l mai ridice? Sperăm să învățăm și de aici ceva, să vedem ce a fost bine, ce a fost rău, ce putem îmbunătăți, pentru că, slavă Domnului, mai avem multe de îmbunătățit, și să încercăm să facem un meci bun contra Spaniei. Cu siguranță vom da totul împotriva ei. E o finală pentru noi, așa cum este fiecare meci începând de astăzi.
Jocul echipei României se ridică odată cu jocul tău. Capeți mai multă încredere?
Eu nu aș vrea să pun prea multă presiune pe mine. Fac tot ce pot la momentul actual, fiecare face ceea ce poate. Nu mai suntem echipa care eram în urmă cu opt luni. Sunt multe lucruri schimbate. Inclusiv faptul că jucăm vara și nu sunt competiții, adică sunt foarte multe detalii care sunt schimbate. Am fost accidentată, mă rog, am zis acest lucru și înainte să plec că nu m-am antrenat și nu e o stare prea confortabilă, nimeni nu poate să joace fără antrenamente. Eu încerc să fac tot ce pot, fetele și ele la fel, încercăm împreună ca o echipă să ne ridicăm, pentru că avem nevoie una de cealaltă. Nu poate să joace nimeni singur, nu pot să joace trei, nu pot să joace patru, trebuie să jucăm toate șapte în același timp pe teren și toate 14 care sunt pe bancă.
Spania a bătut Brazilia. Deci, nu ne ajută nici rezultate.
Ca de obicei. Trebuie să câștigăm prin efortul nostru. Dacă băteam Angola ne ajutau și rezultatele. Însă ne-am făcut-o cu mâna noastră. Nu avem ce face, trebuie să rămânem unite, așa cum am încercat astăzi să fim, să ne ajutăm mai mult, trebuie să păstrăm ce am făcut bun astăzi și să mai punem o cărămidă împotriva Spaniei, pentru că avem nevoie de mai mult împotriva lor.
Cum e atmosfera în satul olimpic? Vă încurajează ceilalți membri ai delegației?
Eu văd delegația noastră ca o echipă. Au fost și împotriva Braziliei foarte mulți români în tribună, a fost foarte greu să ieșim cu capul plecat de pe teren. Și noi îi susținem pe ei cum putem. Avem nevoie unii de ceilalți, suntem noi, și doar noi aici.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER