Cristina Neagu este MVP-ul sezonului 2020-2021 în Liga Florilor. Cum arată topul celor mai bune jucătoare în ancheta ProSport

Handbalistele de la CSM Bucuresti Jelena Grubisic si Cristina Georgiana Neagu se bucura dupa castigarea campionatului alaturi de trofeu in urma meciului de handbal feminin impotriva celor de la SCM U Craiova, contand pentru Liga Florilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ioan Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, luni 31 mai 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cristina Neagu este MVP-ul sezonului 2020-2021 în Liga Florilor. În ancheta ProSport, handbalista de la CSM București le-a devansat pe Jovana Kovacevic (Minaur Baia Mare) și Kristina Liscevic (SCM Rm. Vâlcea).

Este pentru a doua oară când Neagu este desemnată MVP, după 2018 și 2020, de când ProSport efectuează ancheta (sezonul 2016-2017). În 2017, titlul a ajuns la Cristina Zamfir, iar în 2019, la Yuliya Dumanska.

La masculin, cel mai jucător al sezonului a fost Raul Nantes Campos de la CSM București, tot un inter stânga.

Cristina Neagu este MVP-ul sezonului 2020-2021 în Liga Florilor

ProSport a prezentat aseară Echipa ideală a campionatului în Liga Florilor, iar acum publică datele și la categoria MVP. Ierarhia a fost întocmită pe baza opțiunilor exprimate de antrenorii din competiție.

Pentru desemnarea celei mai valoroase jucătoare, fiecare antrenor a avut opțiunea de a oferi un Top 3, pentru care am oferit următoarele punctaje: locul 1 (3 puncte), locul 2 (2 puncte), locul 3 (1 punct).

Trei jucătoare s-au detașat în opțiuni, Cristina Neagu, Jovana Kovacevic și Kristina Liscevic. Cel puțin două dintre acestea s-au aflat în majoritatea opțiunilor exprimate de tehnicieni. Ierarhia finală reflectă până la urmă și clasamentul final din Liga Florilor: CSM București, Minaur Baia Mare și SCM Rm. Vâlcea.

LOCUL 1: CRISTINA NEAGU – 41 puncte

Cristina Neagu a cucerit pentru a treia oară titlul de MVP în ancheta ProSport. Interul stânga și-a pus amprenta serios pe jocul echipei în Liga Florilor și în acest sezon, a fost decisivă în toate derby-urile. După 2 ani fără titlu (un sezon nu a putut fi dus la bun sfârșit), CSM București a redevenit campioana României, iar asta i se datorează în mare măsură Cristinei.

LOCUL 2: JOVANA KOVACEVIC – 20 puncte

Jovana Kovacevic va pleca în această vară la Gloria Bistrița © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Jucătoarea de la Minaur Baia Mare a avut un sezon la superlativ, fiind văzută de unii antrenori chiar înaintea Cristinei Neagu. Fără doar și poate, formația lui Costică Buceschi a fost una dintre grupările care au depășit așteptările în privința ierarhiei finale. Iar interul stânga din Serbia a avut un rol important în acest sens. Kovacevic a fost și golgheterul campionatului, alături de Luciana Popescu.

LOCUL 3: KRISTINA LISCEVIC – 11 puncte

Kristina Liscevic a fost liderul echipei din Vâlcea în acest sezon. © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Handbalista de la SCM Rm. Vâlcea a avut o evoluție constantă, fiind cea care a tras în acest sezon echipa după ea. Liscevic are un stil de joc care place, iar antrenorii au apreciat-o.

Nominalizări pentru Top 3 au mai primit Albertina Kassoma (Rapid București), Mireya Gonzalez (SCM Rm. Vâlcea), Jelena Lavko (Minaur Baia Mare), Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Eliza Buceschi (Rapid București), Linn Blohm (Minaur Baia Mare), Andreea Popa (Minaur Baia Mare), Elena Voicu (Măgura Cisnădie), Jelena Grubisic (CSM București), Alexandra Severin (HC Zalău), Valentina Blazevic (Măgură) și Rebeca Necula (U Cluj).

 

Publicat: 04 06. 2021, 08:39
Actualizat: 04 06. 2021, 08:40