Lumea handbalului vorbește tot mai mult despre posibila retragere a Cristinei Neagu din handbal, dar Adi Vasile nu pare preocupat de acest zvon.
Cristina Neagu este cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European de handbal feminin, cu 303 goluri, precum şi într-un clasament combinat cu cel al Campionatului European masculin, după ce l-a depășit pe islandezul Gudjon Valur Sigurdsson (288 goluri).
„Ultimul Campionat European pentru mine. Nu s-a încheiat aşa cum mi-aș fi dorit, dar am dat totul pe teren, așa cum fac de fiecare dată. Mulțumesc tuturor celor care sunteți mereu alături de mine, în zilele bune, dar mai ales în cele mai puțin bune!”, a scris Neagu pe pagina sa de Facebook în noiembrie 2022.
Asta înseamnă că va mai bifa Campionatul Mondial în 2023, unde România s-a calificat după dubla victorie cu Portugalia.
Și ar urma, inevitabil, și retragerea de la CSM București. Ce va face Adi Vasile în această situație?
„Viața merge mai departe fără oricare dintre noi. Nu ne-am gândit la lucrurile astea pentru că ne dorim ca handbalista Cristina Neagu să fie mai departe în teren. O mare dorință a mea este ca eu să fiu pe banca tehnică la ultimul meci al ei…
Am impresia că ne închidem un cerc, o să fie un moment cu siguranță special.
Va trebui să vedem care vor fi pașii. N-o să fie ușor, pentru că un astfel de jucător este un lider
Va fi foarte greu de înlocuit, pentru că trebuie între timp să construiești alți lideri care să împartă aceleași idei, aceleași valori… Contează să nu schimbi foarte multe jucătoare, trebuie consolidat ce avem aici.
Dacă folosim ingredientele de care e nevoie, trecerea nu va fi grea.
Nu știu unde va fi ea pe viitor, antrenorat sau management, eu mi-aș dori să fie în jurul handbalului, orice ae dori… Mi-aș dori să continuăm drumul ăsta din handbal, e clar că nivelul ei de competență trebuie folosit în beneficiul sportului”, a declarat Adi Vasile pentru ProSport.
Neagu rămâne încă singura jucătoare din lume care a primit de patru ori titlul de cea mai bună handbalistă, din partea IHF, în anii 2010, 2015, 2016 şi 2018.
Cu Buducnost a atins cea mai mare performanță la nivel de club, în 2015, când a câştigat Liga Campionilor. A mai jucat finala de două ori, plus alte trei medalii de bronz cu Oltchim şi CSM Bucureşti, iar la nivel individual a fost top scorer al competiţiei în 2015 şi 2018, iar în All Star Team a fost aleasă de şase ori în carieră drept cel mai bun inter stânga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER