Cristina Neagu, nominalizată în echipa ideală a Ligii Campionilor
Handbalista Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, este nominalizată la titlul de „Cel mai bun inter stânga” din Liga Campionilor, în All Star Team, câștigătoarele fiecărei categorii urmând să fie decise, în premieră, prin voturile fanilor.
Potrivit anunțului EHF, la cele opt categorii au fost selecționate 32 de jucătoare, printre care și componenta naționalei României Cristina Neagu, care joacă la Buducnost Podgorica (Muntenegru).
La categoria „Cel mai bun inter stânga”, Neagu le mai are „adversare” pe croata Andrea Penezici (RK Krim Mercator), suedeza Jamina Roberts (IK Savehof) și pe brazilianca Eduarda Amorim (Gyor ETO KC).
Celelalte jucătoare au fost nominalizate la categoriile cel mai bun portar, cea mai bună extremă stânga, cel mai bun centru, cel mai bun pivot, cel mai bun inter dreapta, cea mai bună extremă dreapta și cea mai bună jucătoare defensivă.
Componența All Star Team a Ligii Campionilor va fi decisă, în premieră, prin voturile fanilor, care își pot alege favoritele online, pe site-ul EHF, până în 30 aprilie.
All Star Team va fi anunțată pe parcursul Turneului Final Four al Ligii Campionilor, programat în 3 și 4 mai, la Budapesta.
Echipa Cristinei Neagu, Buducnost Podgorica, este calificată în semifinalele competiției.