Cristina Neagu: „Nu mi-ar fi greu să joc împotriva CSM București, vreau să câștig Liga Campionilor, de asta sunt aici!”. Căpitanul naționalei speră în sprijinul celor 1.500 de suporteri români la semifinala cu Gyor

  • Cristina Neagu s-a calificat cu Buducnost Podgorica pentru al patrulea sezon consecutiv în turneul Final 4 al Ligii Campionilor, bilanțul ei până azi fiind o finală în 2014 și trofeul câștigat în 2015.
  • Căpitanul echipei naționale se pregătește să încheie un ciclu extraordinar de 4 ani la campioana Muntenegrului și speră să plece cu încă un trofeu major.
  • Meciurile din acest weekend de la Budapesta în Liga Campionilor sunt ultimele pentru Neagu sub tricoul echipei Buducnost. Din vară, starul naționalei va deveni componenta echipei CSM București.

Atenția publicului român în cadrul turneului Final 4 este axat în principal pe evoluția echipei CSM București, dar cu un ochi „trage” și la Cristina Neagu. Interul stânga a sosit foarte motivat în capitala Ungariei: „Ne dorim foarte mult să jucăm o nouă finală, știm că nu suntem favoriți. Ca și echipă ne simțim foarte bine, am jucat la un nivel foarte bun în ultimele meciuri, suntem pe o pantă ascendentă și cu siguranță că vom avea cu Gyor un meci foarte frumos”.

Interul stânga se află în cea mai bună formă sportivă a sezonului. Cristina a fost desemnată jucătoarea lunii aprilie în Liga Campionilor, dar și numărul 1 pe postul ei pe întreg sezonul. Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lunii aprilie în Liga Campionilor, dar și cel mai bun inter stânga al sezonului în această competiție. „Am fost scutită de probleme majore de sănătate în ultimul timp, iar lucrul acesta m-a ajutat să mă pot antrena normal mai multe luni la rând. Era normal să ajung la o formă fizică și sportivă foarte bună. Dacă echipa va juca la nivel maxim, avem o șansă foarte mare să ajungem în finală”, a susținut Cristina.

La fel ca și partida CSM București – Vardar Skopje (ora 18:45), jocul dintre Gyor și Buducnost este o reeditare a semifinalei de anul trecut, câștigată de formația maghiară. Poate că interul stânga și-ar fi dorit să evite de această dată Gyor în semifinale, dar dacă a ieșit așa… „Nu pot să spun că Gyor este cel mai bun adversar pentru semifinale. Ne-am întâlnit și anul trecut, cred că este o situație puțin diferită acum, din punct de vedere al lotului stau mai bine. Noi am pierdut niște jucătoare între timp, însă suntem pregătite, suntem mai mai relaxate decât anul trecut, ceea ce este foarte important. Ne dorim să ne bucurăm de handbal și să dăm tot ce e mai bun pe teren”, a comentat Cristina Neagu, convinsă că Buducnost poate câștiga în fața oricărui adversar într-o zi bună.

Starul echipei naționale nu are o preferință majoră pentru finală, chiar ar „semna” pentru o prezență în ultimul act cu CSM București: „Mi-aș dori în primul rând o calificare în finală, apoi cine va veni ca adversar ar fi mai puțin important. Pe Vardar o cunoaștem mult mai bine, am jucat de atâtea ori împotriva lor, ar fi mai simplu de pregătit o finală cu Skopje. Dar să de Dumnezeu să ne calificăm și noi, și CSM București, să ne întâlnim într-un joc pentru trofeu”. Chiar dacă în sezonul următor va veni la CSMB, Cristina a mărturisit că nu va avea nicio reținere dacă într-un eventual meciul, duminică, în fața campioanei României: „Nu mi-ar fi greu să joc împotriva CSM București, vreau să câștig Liga Campionilor, de asta sunt aici!”

  • „M-aș simți foarte fericită și împlinită să plec de la Buducnost cu un trofeu pentru că sunt ultimele noastre meciuri în această formulă. A fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea, cea mai prolifică și mi-aș dori enorm să închei această perioadă cu un trofeu european”, Cristina Neagu, Buducnost
  • „Nu am venit să ne predăm , vrem să ne facem jocul, sper ca apărarea să fie la capacitate maximă, în atac sigur vom găsi soluții”, Cristina Neagu, Buducnost

Căpitanul naționalei României este la curent cu faptul că în Budapesta, la Final 4, vor fi aproximativ 1.500 de români. „Să fie alături de Buducnost în semifinala cu Gyor!”, a concluzionat Cristina, care pare mai dezinvoltă ca oricând în acest an.

Publicat: 06 05. 2017, 02:16
Actualizat: 06 05. 2017, 13:55