Cristina Neagu rămâne la Brașov

Gurile rele spun că Rulmentul se va retrage din Liga Națională după partida cu Oltchim. Finanțatorul Teodor Florescu a infirmat ieri zvonurile.

„Ne retragem trei zile, până la meciul retur din Cupa EHF, cu Cornexi”, i-a ironizat Florescu pe cei care cântă prohodul, susținând apoi: „Suntem în perioadă de criză, care afectează și sportul. Tendința investitorilor este să se retragă, dar nu este și cazul nostru. Nu vom ceda presiunilor, ci vom căuta orice soluție de consolidare a echipei, în colaborare cu CL Brașov și cu alte societăți. Sunt probleme la echipă, dar situația se va redresa până la vară”.

„Batem Oltchim“

 Florescu a ținut să lămurească și situația Cristinei Neagu, care și-a depus memoriu la FRH, întrucât nu și-a primit drepturile financiare. „Neagu și Vizitiu nu vor fi libere decât la terminarea contractelor. Vom lua toate măsurile, vom discuta, vom plăti, iar Cristina va rămâne la Brașov. Nu vrem să o vindem, nu este obiect. Este o jucătoare neprețuită”, a spus Florescu. În ceea ce privește următoarele două săptămâni, el susține că vrea trei victorii, două cu Cornexi și una cu Oltchim: „Sunt importante în aceeași măsură. Nu e vorba de orgoliu să batem Oltchim, dar trebuie să vedem rezultatul eforturilor făcute pentru crearea acestei echipe”.

 

Publicat: 06 02. 2009, 08:11
Actualizat: 06 02. 2009, 09:28