Cristina Neagu s-a accidentat și nu mai vine la lot. Interul stânga de la Podgorica ratează și a treia acțiune de pregătire a naționalei din 2014. Corona devine noul Oltchim
Naționala de handbal feminin se va reuni sâmbătă, la Oradea, în efectiv incomplet. Pe lângă jucătoarele convocate de la HCM Baia Mare, care vor veni la lot după derby-ul cu CSM București (meci programat duminică de la ora 17:15), selecționerul Gheorghe Tadici nu o va avea la dispoziție nici pe Cristina Neagu, jucătoarea de la Buducnost Podgorica. Campioana Muntenegrului a trimis joi o informare prin e-mail către FRH prin care a anunțat că interul stânga este accidentat.
Cristina Neagu a suferit o subluxație a degetului mare de la mâna de aruncare într-un joc desfășurat la mijlocul acestei săptămâni, astfel că a devenit indisponibilă. Buducnost a precizat că handbalista are nevoie de o pauză de 2-3 săptămâni fără dueluri. De asemenea, jucătoarea a efectuat un RMN la genunchiul drept după ce a acuzat unele dureri, în urma căreia s-a observat un țesut inflamat. Clubul din Podgorica a cerut înțelegere din partea FRH, pentru a fi astfel disponibilă la meciurile oficiale ale grupării și ale naționalei.
Cristina Neagu nu se află pentru prima dată într-o situație de acest gen. De fapt, din cauza diferitelor accidentări, interul stânga nu a participat la nicio acțiune de pregătire a echipei naționale din acest an, singura prezență la lot fiind cu ocazia meciului retur România – Belarus, din grupa de calificare la Campionatul European.
Pentru a avea 28 de jucătoare la dispoziție în această perioadă, în care România va testa cu Ungaria și Rusia pentru turneul final din decembrie, Gheorghe Tadici a convocat-o în ultima clipă pe Andreea Pricopi (Corona Brașov), care a avut prestații apreciate atât cu HCM Roman, cât și cu CSM București. Corona Brașov va avea astfel nouă jucătoare convocate la echipa națională, o cifră considerabilă pentru un club. În ultimii ani, doar Oltchim a mai dat așa multe jucătoare la lot.
Lotul României convocat pentru meciurile cu Ungaria și Rusia
- portari: Ungureanu, Dedu, Șerban, Cheța
- extreme stânga: Ardean, Hotea, Iuganu
- extreme dreapta: Nechita, Chiper, Pîrvuț
- pivoți: Chintoan, Ciuciulete, Pintea
- linia de 9 metri: Brădeanu, Băbeanu, Perianu, Buceschi, Oltean, Marin, Zamfir, Tudor, Tiron, L. Popa, Constantinescu, Bondar, Țăcălie, Puiu, Pricopi
Gheorghe Tadici va alcătui două echipe în această perioadă, România A și România B, fiecare urmând să susțină două meciuri de verificare. Prima reprezentativă va înfrunta Ungaria (8 octombrie) la Debrecen, localitatea în care va juca și la Campionatul European din decembrie, și Rusia (11 octombrie) la Oradea. Lotul B va disputa două partide cu Rusia, în 10 și 12 octombrie, tot la Oradea.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?