CSM București a obținut un rezultat extraordinar pe terenul echipei Buducnost Podgorica, scor 23-23, într-un meci din etapa a 4-a a Grupei D a Ligii Campionilor. Punctul obținut de campioana României ar putea fi echivalent cu o calificare cel puțin în sferturile de finală ale competiției.
Vedeta echipei din Muntenegru, Cristina Neagu, a marcat doar patru goluri, după ce în meciul din Polivalenta bucureșteană fusese MVP-ul partidei.
„Nu a fost ziua mea și a fost normal să mai ies și pe margine, să mă mai liniștesc, să încerc să-mi lipezesc cumva mintea. Sunt zile în cariera noastră de sportiv când jocul nu ne merge așa cum ne-am dori, însă nu putem să ne cramponăm de aceste zile și de aceste meciuri”, a spus Cristina Neagu la Dolce Sport. CSM București are un program infernal în această perioadă, cu zboruri programate aproape în fiecare zi. După un drum complicat în weekend până la Podgorica, din cauza vremii, campioana Românieia revenit în această după-amiază în București, de unde a luat un alt avion spre Cluj. „Colegii de la Cluj ne-au pus meciul destul de târziu (n.r. marți, ora 17:30, Liga Națională, etapa a 12-a), nu au fost de acord cu solicitarea noastră pentru a juca mai devreme și a prinde astfel avion spre București marți seara. Vom sta o noapte la Cluj, revenim miercuri în București, iar joi plecăm la Lublin”, a precizat oficialul de la CSM, Andrei Luca, la ProSport LIVE.
Buducnost – CSM București 23-23 (12-13)
Zderic, Nenezic – portari; Petrovic 2, Pletikosic, Neagu 4, Jaukovic 1, Kovacevic, Malovic, Bulatovic 8, Ramusovic, Cvijic 3, Mehmedovic, Pavicevic 1, Achruk 2, Raicevic 2, Lazovic. Antrenor: Dragan Adzic
Pessoa, Iordache, Grubisic – portari; Gullden 7, Curea, Da Silva 4, Rodrigues 2, Jorgensen 5, Vărzaru, Bazaliu, Brădeanu 1, Nan, Vetkova, Martin 2, Manea 1, Fisker 1. Antrenor: Kim Rasmussen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER