Într-o perioadă cu multe semne de întrebare la CSM București, Primăria Capitalei a transmis un semnal clubului că intenționează să mențină în continuare echipa de handbal feminin la un nivel ridicat de performanță. Cristina Neagu face parte din planurile de viitor ale formației pregătite de Adrian Vasile și sunt șanse bune ca părțile să ajungă la un nou acord în perioada imediat următoare.
CSM București intră într-o perioadă fierbinte a sezonului, în care va susține șase jocuri de foc în Liga Campionilor, dar și marele derby cu SCM Rm. Vâlcea în Liga Națională. Oficialii clubului și-au stabilit două direcții de atac în această perioadă, să se apropie de normalitate în ceea ce privește situația financiară la echipă și finalizarea discuțiilor cu jucătoarele aflate la final de contract, dorite și din vară.
Strategia clubului ar fi să schimbe maximum 2-3 jucătoare la vară, două fiind forțate de retragerile din activitate anunțate: Iulia Curea și Linnea Torstensson. Cristina Neagu reprezintă probabil cea mai importantă piesă de pe „tabla de șah”, iar păstrarea ei ar fi și garanția că echipa CSM București va fi acolo, în grupul formațiilor din Europa cu pretenții. Bineînțeles, acum mai depinde și ce își dorește „Balonul de Aur” din 2018.
În vară, Cristina Neagu va împlini 32 de ani, o vârstă la care nu ar mai vrea neapărat să plece de acasă, pentru a începe o nouă aventură în străinătate. Căpitanul echipei naționale și-ar dori să rămână în România, dar a pus și niște condiții, în primul rând clubul să țintească în continuare sus. Cristina s-a exprimat în mai multe rânduri, că unul dintre marile obiective ar fi să câștige Liga Campionilor și cu o formație din România. A jucat o finală cu Oltchim Rm. Vâlcea în 2010, dar atunci a pierdut cu Viborgul Cristinei Vărzaru, Bojanei Popovici & Co.
CSM București a avut discuții cu Cristina Neagu pe tema unei viitoare colaborări, iar sursele ProSport au confirmat faptul că s-a ajuns și la un numitor comun, mai lipsește doar semnătura jucătoarei. Clubul și-a propus ca până la finalul lunii ianuarie să aibă certutidini în privința lotului pentru sezonul următor, acest lucru ar oferi și liniștea necesară pentru abordarea obiectivelor din acest sezon, deci nu este exclus ca un nou contract cu Neagu să fie parafat chiar în zilele următoare, de ce nu, chiar după jocul cu FC Rail Cargo de sâmbătă, în Liga Campionilor.
CSM București și-a făcut planurile pentru sezonul următor cu Cristina Neagu în echipă, dar și cu Andrea Lekic (32 ani). Conducătorul de joc are însă o ofertă și de la Buducnost Podgorica, conform informațiilor din Muntenegru.
Clubul i-a făcut o propunere clară jucătoarei din Serbia pentru a continua și din vară, iar oferta nu este de acum. Astfel, oficialii speră să aleagă cu sufletul și să rămână la CSM București, mizând și pe faptul că Andreea este foarte îndrăgită de publicul român. Buducnost Podgorica le-a transferat în sezonul trecut pe Jovanka Radicevic, Majda Mehmedovic și Barbara Lazovic din Liga Națională, iar din vară speră să le aibă la dispoziție și pe Andrea Lekic și … Sorina Tîrcă! Jucătoarea de la Corona Brașov se află la rândul ei pe lista de achiziții a lui Dragan Adzic, conform mass-mediei din Muntenegru.
CSM București își dorește să finalizeze discuțiile cu toate jucătoarele aflate la final de contract în aceste zile. O altă direcție este să se și acopere pentru sezonul 2020-2021, pe posturile unde ar mai avea nevoie să se întărească. Djurdjina Jaukovic (22 ani) este una dintre handbalistele aflate pe listă, mai ales că interul stânga face și apărare. Ea ar putea fi o soluție și pentru a acoperi retragerea suedezei Linnea Torstensson. Conform informațiilor ProSport, discuțiile sunt deja demarate, iar transferul se poate face, dar în același timp se poate și să nu se confirme.
În Europa, câteva cluburi au anunțat deja primele transferuri pentru sezonul următor.
Gyor, campioana Europei, va schimba portarii, fiind deja confirmate trasferurile franțuzoaicei Laura Glauser și norvegiencei Silje Solberg. De asemenea, formația maghiară a ajuns la un acord cu extrema Viktoria Lukacs de la Ferencvaros.
Tot un portar a achiziționat pe moment și Buducnost, este vorba despre brazilianca Barbara Arenhart, care a evoluat și la HCM Baia Mare.
Rostov Don se desparte de Viktoria Borshchenko (CSKA) și Lois Abbingh (Odense), dar a ajuns la acorduri cu doi centri de mare valoare, Grace Zaadi și Yaroslava Frolova.
Metz rămâne și fără Xenia Smits, care a semnat cu Bietigheim, dar Tjasa Stanko, unul dintre cei mai buni interi stânga ai momentului în Europa, vine de la Podravka. Tot la campioana Franței poposește și olandeza Martine Smeets.
La Odense, alături de golgheterul ultimului Campionat Mondial, Lois Abbingh, au mai semnat japoneza Ayaka Ikehara și daneza Rikke Iversen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER