Cristina Vărzaru și-a anunțat retragerea de la națională după JO:** „Le voi lăsa pe fetele mai tinere să continue”
Căpitanul naționalei de handbal feminin a României, Cristina Vărzaru, a declarat, miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că își dorește să joace la prima reprezentativă până la Jocurile Olimpice de la Londra, dar că apoi se va retrage.
„Eu am un an și jumătate de contract cu Viborg, nu știu unde voi juca apoi. Se spune că niciodată să nu spui niciodată, așa că nu exclud să îmi închei cariera în România. Cât privește naționala, voi veni atâta timp cât voi fi convocată și mă vor ține picioarele. Vreau să evoluez la Jocurile Olimpice dacă ne vom califica și apoi mă voi retrage, le voi lăsa pe fetele mai tinere să continue”, a spus Vărzaru.
Extrema campioanei din Danemarca spune că își dorește ca România să încheie grupa din preliminariile CE din 2012 pe primul loc: „Cel mai important este meciul care urmează, asta e clar, e o regulă în sport. Așa că eu zic să o luăm treptat, să trecem cu bine peste meciurile cu Portugalia și Grecia. Sunt două naționale bun,e dar nu de calibrul unor formații ca Franța sau Brazilia, de exemplu. Așa că este și un bun prilej să ne pregătim pentru meciurile dificile care urmează la Mondialele din decembrie. Vrem să terminăm pe primul loc al grupei, vrem să ne apărăm blazonul. În plus, vrem să facem un meci frumos, jucăm pe propriul teren și acest lucru se întâmplă foarte rar, la echipa națională”.
Cristina Vărzaru a făcut și o comparație între mentalitatea din nordul Europei și cea din România. „Și noi jucăm în Liga Campionilor și nu avem rezultatele bune ale Oltchimului. Avem o înfrângere, un egal și o victorie, dar nu suntem criticate, nu se pune presiune pe noi. Acolo nimeni nu ne consideră roboți. Se acceptă să ai o zi mai slabă sau să întâlnești un adversar mai bun”, a spus jucătoarea.
La rândul ei, handbalista Oana Chirilă a precizat că echipa națională are nevoie de liniște pentru a obține rezultate bune. „Știm ce obiective avem, știm cât de dificil ne va fi, știm ce ne așteaptă. Eu cred că echipa națională joacă din ce în ce mai bine și că parcursul Oltchimului din grupele Ligii Campionilor ne ajută, mai ales că suntem multe jucătoare convocate de aici. Eu sunt convinsă că vom ajunge la Jocurile Olimpice, ne stă în puteri. Trebuie, însă, să avem parte de liniște din toate părțile. Liniște la antrenamente, liniște înainte și după meciurile amicale. Numai de tensiune nu avem nevoie acum. Dorința este mare, o simt la toate colegele mele. În plus, programul pe care îl avem este foarte încărcat. Meciuri la câteva zile distanță, deplasări în Europa și în țară și la club și la echipa națională. Recuperarea o facem cum putem, dar strângem din dinți și mergem mai departe”, a spus Șoit.
Naționala României va juca miercuri seară, la Râmnicu Vâlcea, cu Portugalia (ora 20.00), în grupa a 2-a a preliminariilor Campionatul European din 2012. Pe 22 octombrie, România va întâlni în deplasare Grecia. Din grupă mai face parte naționala Serbiei.