Rulmentul traversează o perioadă de criză financiară, existând voci care susțin că echipa este în prag de desființare. Jucătoarele nu și-au încasat salariile pe ultimele luni, clubul având și alte datorii, în total de aproximativ 500.000 de euro. Problemele sunt confirmate și de finanțatorul Teodor Florescu (foto), acesta fiind, de altfel, unul dintre puținii oameni din sportul românesc care recunosc o criză financiară: „Este adevărat că avem o întârziere la salarii, dar în patru ani, de când suntem la echipă, nicio persoană nu a plecat fără să-și ia banii. Mă bucur că am găsit înțelegere la jucătoare și au fost deschise la propunerile noastre. Au acceptat întârzierea plății contractelor”. Patronul echipei a exclus din start varianta destrămării echipei. „În niciun caz nu se desființează. Echipa nu aparține finanțatorului, Urbanului, ci Brașovului”, a spus Florescu. Supărat pe rezultatele echipei înregistrate în Liga Națională și în Liga Campionilor, Florescu nu a exclus varianta ca în această pauză Brașovul să se despartă de unele jucătoare: „E posibil să facem schimbări. Sunt handbaliste care nu s-au adaptat, având și contracte foarte mari. Vom renegocia salariile, iar dacă nu vor accepta propunerile, le vom da drumul să plece”.
Â
"Plățile către jucătoare vor fi reeșalonate, iar până la sfârșitul anului vrem să fim cât mai aproape de normal" – Teodor Florescu, patronul Rulmentul Urban
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER