Croația a suferit enorm în fața Braziliei pentru o calificare în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Spania, în schimb, a mers „ceas” cu Tunisia

Spania, Croația, Qatar și Slovenia sunt primele patru echipe calificate în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Celelalte patru naționale din faza sferturilor vor fi cunoscute luni seara.

Trei din cele patru optimi de finală desfășurate duminică seara, în Qatar, au fost extrem de echilibrate, câștigătoarele fiind decise la ultimele acțiuni. Deși se anunța poate cel mai dezechilibrat duel al zilei, Croația – Brazilia a fost, de fapt, cel mai încins. Sud-americanii au jucat la nivelul Croației și au fost la un pas de a furniza una din cele mai mari surprize din istoria Mondialelor. Brazilia a intrat în ultimele minute în avantaj, scor 22-21, punându-și adversara în mare dificultate cu apărarea avansată pe care a utilizat-o. Inclusiv starul Duvnjak a avut serioase probleme în a lega jocul Croației, care a tremurat pentru victorie până în ultima secundă.

Suporterii croați au răsuflat însă ușurați în minutul 60, când naționala țării lor a înregistrat o victorie cu 26-25. Viitoarea adversară a Croației va fi învingătoarea dintre Polonia și Suedia. Kopljar a fost principalul marcator din trupa lui Goluza – 5 goluri.

Mondialul din Qatar poate fi trecut la reușite, cel puțin din punct de vedere al gazdelor. Selecționata asiatică și-a atins obiectivul, accederea în sferturile de finală. La prima vedere, accederea Qatarului în această fază a competiției poate fi privită ca o mare surpriză, dar dacă ținem cont de faptul că șeicii au investit masiv în această națională, au cumpărat jucători importanți din Serbia, Spania, Franța, atunci lucrurile nu mai sunt chiar atât de ieșite din comun. Qatar și-a realizat cea mai bună performanță din istoria Mondialelor de handbal după ce a învins Austria cu 29-27. Un mic ajutor, ceva mai mult de 5%, l-a primit și din partea arbitrilor, care a penalizat Austria cu șapte eliminări. În sferturi, pentru gazde va urma Germania sau Egipt.

Al treilea meci echilibrat al zilei a fost cel dintre Slovenia și Macedonia. Cele două reprezentative au jucat într-un ritm alert, impus în primul rând de Slovenia, care a și deținut controlul pe întreaga durată a jocului. Macedonia a alergat mereu după egalare, dar nu a reușit să ia și fața adversarei. La final, Slovenia a câștigat cu 30-28, grație și portarului Gorazd Skof, care a blocat tot ce a fost pe poartă. În sferturi, pentru Gajic & Co urmează o partidă cu Franța sau Argentina.

Spania a fost naționala care s-a calificat cel mai ușor în sferturi, în „sesiunea” de duminică, după ce a câștigat cu 28-20 partida cu Tunisia. Partida a rezolvat-o încă din primele 30 de minute, când s-a desprins la 18-9. Pentru campioana mondială urmează însă un sfert de finală de foc, cu Danemarca sau Islanda.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 25 01. 2015, 22:31
Actualizat: 25 01. 2015, 22:36