Selecționerul Croației, Zeljko Babic, și team-managerul, marele Ivano Balic, au fost concediați la două zile după încheierea Campionatului Mondial de handbal din Franța. Croația a terminat pe locul 4, ratând două șanse imense de a câștiga o medalie. În semifinale, echipa lui Duvnjak a ratat un 7 metri în ultima secundă, la scorul de 22-22 cu Norvegia, fiind învinsă după prelungiri (25-27), iar în finala mică a pierdut în fața Sloveniei (31-30), după ce a avut un avantaj de 8 goluri în minutul 40 (24-16).
Alături de cei doi oameni principali din staff-ul Croației a fost dat afară și „secundul” Petar Metlicic, o altă legendă a handbalului din această țară. Tomislav Grahovac, președintele federației din Croația, și-a motivat decizia prin faptul că echipa nu a făcut niciun progres de la Euro 2016, acolo unde naționala în cauza a câștigat medalia de bronz. „Unul dintre motivele acestei decizii este lipsa de ambiție. Noi întotdeauna vom merge la medalii”, a mai spus Grahovac, conform handball-planett.
În drumul spre semifinale, Croația a mai pierdut fața Germaniei în faza grupelor, dar apoi a obținut o victorie mare cu Spania, în sferturile de finală. Titlul mondial a fost câștigat de Franța, după 33-26 cu Norvegia.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER