CS Dacia Mioveni 2012 a sărbătorit cu fast 10 ani de la înființare

CS Dacia Mioveni 2012 și-a prezentat ieri lotul, într-un amical cu Activ Prahova Ploiești, scor 30-17, meci disputat în noua Sală a Sporturilor din localitate, care are o capacitate de 2500 de locuri.

Prezentarea a coincis cu aniversarea a 10 ani de la înființarea clubului CS Dacia Mioveni 2012, astfel că noua Sala Sporturilor a fost aproape plină. În preziua evenimentului jucătoarele antrenate de Goran Kurtes au participat la o acțiune de promovare a evenimentului în oraș.

Festivitatea a debutat cu prezentare în imagini a activității clubului si a rezultatelor obținute în cei 10 ani, după care a urmat oferirea de plachete aniversare și flori invitaților de onoare. Printre aceștia s-a numărat și Carmen Amariei, fostă antrenoare a echipei.

Zi de sărbătoare la CS Dacia Mioveni 2012

Echipa pregătită de Goran Kurtes a cucerit prima ediție a Cupei „Adrian Ștefan”, în memoria fostului președinte al clubului, decedat în urmă cu doi ani. Adrian Ștefan este cel care a condus echipa în perioada în care echipa a reușit promovarea în Liga Națională.

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu subliniază saltul uriaș făcut de club în cei 10 ani de activitate.

„Sunt 10 ani ca o poveste frumoasă, în care de la sportul de masă am ajuns la sportul de performnață cu câteva secții, mă refer la handbal, înot, karate, judo și box. Am marcat și prima ediție a Memorialului Adrian Ștefan, cinci ani a fost președintele care și-a dorit și a pus suflet ca acest club să reușească.

Sportul înseamnă sănătate și este cel mai bun ambasador al comunității noastre. A venit și noua sală de sport, dacă ne uităm în urmă, cred că am făcut ceva pentru comunitatea din Mioveni, împreună cu echipa mea, colegii mei și membrii Consiliului Local. Au venit câțiva sponsori puternici alături de echipă, ca și suporter nici nu mă gândesc ca echipa să nu fie mai sus de locul 8 și sunt sigur că și de la noi vor apărea sportive tinere către loturile naționale de junioare”, a spus edilul Ion Georgescu.

Lotul echipei de handbal a fost remaniat în această vară, fiind aduse opt jucătoare: Claudia Constantinescu (Rapid), Laura Popa (Rapid), Marina Ilie (Rapid), Daria Sarah (Corona), Ana-Maria Mîrcă (Buzău), Ana Maria Simion (Buzău), Dora Krisnik (Plan de Cuques) și Bojana Milic (Podravka).

Antrenorul principal Goran Kurtes (54 ani) este convins că echipa va fi mult mai puternică decât în ultimele două sezoane.

„Sunt foarte mulțumit de lot, sunt convins că va fi mult mai bine decât sezonul trecut. Am făcut transferuri foarte bune, cred că suntem mai puternici cu 30-40% decât sezonul trecut. Vrem să jucăm un handbal modern și să avem unitate de grup, iar suporterii să fie mulțumiți de evoluțiile noastre.

Mulțumesc conducerii clubului și primarului Ion Georgescu pentru implicare, acum avem un lot mai puternic”

Publicat: 23 08. 2022, 17:22
Actualizat: 23 08. 2022, 17:23