Antrenorul echipei de handbal feminin CS Tomis Constanța, Ion Pușcașu, a decis să își rezilieze contractul cu formația constănțeană, după numai o lună de la preluarea conducerii tehnice
„Ion Pușcașu ne-a anunțat încă de la meciul cu Rulmentul Brașov, pierdut pe teren propriu, că nu dorește să mai continue. La insistențele noastre a rămas pe bancă și pentru disputele cu Rostov Don din Cupa Cupelor și cu CSM București din Liga Națională. Presiunea echipei asupra antrenorului a fost mai mare decât cea a antrenorului asupra echipei. Vom vedea ce este de făcut în continuare după ce vom purta o discuție cu președintele Gheorghe Slabu”, a declarat, joi, directorul executiv Traian Bucovală.
După preluarea echipei de către Ion Pușcașu, pe data 3 ianuarie 2011, CS Tomis a înregistrat o victorie, un egal și șase înfrângeri. Ion Pușcașu era al treilea antrenor din acest sezon pentru CS Tomis, după Ion Crăciun, plecat la HCM Constanța, și Florin Cazan, care a preferat să continue ca profesor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius Constanța.
Echipa Tomis Constanța a ratat, sâmbătă, calificarea în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 30-28, de formația rusă Rostov-Don, în manșa retur a optimilor. În tur, Rostov-Don se impusese cu scorul de 38-25.
CS Tomis va disputa următorul meci pe 23 februarie, la Constanța, cu Oltchim Râmnicu Vîlcea, în etapa a XVI-a a Ligii Naționale. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER