CS Universitatea Suceava a devenit a treia echipă care a obținut biletele de acces în sferturile Challenge Cup, după Stord Handball (Norvegia) și Xico Andebol (Portugalia). În manșa a doua a optimilor de finală, sucevenii s-au impus astăzi la Lugansk cu 31-21 (13-9) după un joc pe care l-au controlat în întregime.
Echipa antrenată de Leonard Bibirig și-a asigurat un avantaj de trei goluri încă după primele 20 de minute, când conducea cu 10-7. A fost 13-9 la pauză, așa că tehnicianul sucevean și-a permis luxul să ruleze toți jucătorii în partea secundă, când diferența s-a mărit chiar la 12 goluri, 17-29, la final tabela indicând o victorie a sucevenilor la o diferență de 10 goluri, 21-31. În meciul tur, CS Universitatea a câștigat cu 31-20, astfel că scorul final al dublei manșe cu Burevestnik Lugansk a fost 62-42 în favoarea universitarilor.
Tot astăzi, de la ora 18:00, HC Odorhei va juca pe teren propriu returul cu polonezii de la MMTS Kwidzyn (20-32 în tur), iar mâine, o altă formație românească va disputa manșa a doua a optimilor Challenge Cup, Știința Bacău înfruntându-i pe ucrainenii de la Motor Zaporoje, pe care i-a învins la Bacău, scor 33-20.
„Mă bucur că am trecut cu bine de acest adversar. Astăzi am jucat mult mai bine în apărare și am fost superiori ucrainenilor din punct de vedere fizic, lucru care ne-a ajutat mult. Ne-am temut de acest joc dar până la urmă e bine că s-a terminat cu bine. Îi felicit pe jucători și pe antrenori pentru această calificare”, a declarat la conferința de presă Petru Ghervan, directorul tehnic al CS Universitatea.
„Am jucat cu o echipă mult mai experimentată în cupele europene și asta s-a văzut în ambele meciuri. Adversarii au fost mai proaspeți din punct de vedere fizic, iar noi nu am avut resurse să obținem un rezultat mai bun. Oricum, ne așteptam să fie greu dar am fi vrut un rezultat mai bun„, a declarat Leonid Levchenko, antrenor Burevestnik Lugansk.
Articol scris de Cristian Marcu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER