CSA Steaua schimbă rândurile la handbal! Clubul din Ghencea a transferat un inter stânga din naționala Bosniei și cinci jucători de la CSM București. Alte trei achiziții sunt în curs de finalizare

CSA Steaua a anunțat oficial, la începutul acestei săptămâni, primul transfer în vederea abordării sezonului 2017-2018. Este vorba despre interul stânga Marin Vegar (27 ani), care în ultimii 4 ani a evoluat la formația croată RK Nexe, locul 2 în îndrecerea internă după PPD Zagreb. Handblistul este component al naționalei Bosniei, pentru care a jucat toate cele șase meciuri din preliminariile Campionatului European din 2018. Marin Vegar este un inter bine clădit, având 199 cm înălțime și 101 kilograme.

Marin Vegar va fi probabil titularul unui post pe care mai evoluează sârbul Ivan Dmitrijevic. Tot pentru linia de 9 metri, Steaua l-a transferat pe Samvel Aslanian, jucătorul rus care în ultimul sezon a evoluat pentru CSM București. Handbalistul în vârstă de 31 de ani a avut o prestație bună în primul sezon al Ligii Naționale, pe final ajungând chiar unul din oamenii de bază ai CSM, atât în apărare, cât și în atac. Pentru a completa o linie de 9 metri cu mare experiență, Steaua discută în această perioadă cu un centru care a evoluat în Liga Campionilor în sezonul 2016-2017.

CSA Steaua București s-a decis să schimbe substanțial echipa după un an competițional în care a fost nevoită să joace pentru evitarea retrogradării, iar strategia pare la prima vedere mai mult decât interesantă. În spatele unei linii cu mare experiență, clubul din Ghencea și-a propus să aducă și o linie de mare perspectivă. În acest sens, a ajuns la o înșelegere cu CSM București pentru transferul a patru jucători din echipa națională de tineret. Astfel, Steaua și-a asigurat serviicile pentru următorii 2 ani sub formă de împrumut a următorilor jucători: Octavian Bizău (19 ani, centru), Mihai Becheru (19 ani, pivot, 1.98 m, 100 kg), Mihai Merlă (20 ani, portar), Alex Dascălu (20 ani, inter dreapta, 2.00 m).

  • Încercăm să îmbinăm experiența cu tinerețea pentru următorul sezon, să creștem jucători și pentru echipa națională. Personal, am mare încredere în acești băieți tineri. La 20 de ani, cred că vor exploda în prima ligă”, ne-a declarat Vasile Stângă, team-managerul echipei Steaua.

Steaua București intenționează să mai aducă încă trei handbaliști pentru viitorul sezon, centrul despre care aminteam mai sus, o extremă stânga și un portar. În același timp, clubul a anunțat că s-a despărțit de 8 handbaliști: Ivan Matskevich (ajuns la Brest Meshkov), Albert Cristescu (transferat de Minaur), Florin Dragomir, Said Ouksir, Daniel Stanciu, Andrei Grasu, Dorin Dragnea și Marius Szoke

Lotul Stelei pentru sezonul 2017-2018

Portari: Stănescu, Merlă, ?

Extreme stânga: Florea, ?

Interi stânga: Vegar, Dmitrijevic

Centri: Bizău, ?

Interi dreapta: Aslanian, Ungureanu, Dascălu

Extreme dreapta: Georgescu, Kostadinovic

Pivoți: Irimescu, Johansson, Becheru

Echipa va fi condusă de Ovidiu Mihăilă și Ștefan Laufceac, cărora li se va alătura un preparator fizic din Franța.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 20 06. 2017, 13:13
Actualizat: 20 06. 2017, 16:03