CSM București și-a încheiat cantonamentul de la Sf. Gheorghe cu două meciuri de pregătire la Cheile Grădiștei, susținute cu CSM Ploiești și Dunărea Călărași. Echipa pregătită de Zvonko Sundovski a câștigat ambele jocuri, cu 28-22, respectiv 31-25. Partea inedită a acestor două meciuri de verificare, CSM București nu a avut la dispoziție niciun portar! Ionuț Iancu se află cu lotul de tineret în Brazilia la Campionatul Mondial, în timp ce Blazevic și Persson s-au accidentat. Astfel, bucureștenii au fost nevoiți să împrumute portari de la Ploiești, care a avut la dispoziție câte patru oameni pe acest post în cantonament!
În această perioadă, CSM București a trebuit să se descurce fără șapte jucători, convocați la România Under 21 pentru turneul final. Aceștia vor reveni de săptămâna viitoare la echipă, însă este greu de spus dacă vor juca și la Cupa București (6-9 august), varianta masculină a „Bucharest Trophy”.
Până la urmă, CSM București organizează această întrecere amicală cu șase formații la start. Au fost invitate Steaua, Dinamo, Odorhei, Tg. Jiu și Vaslui. Practic, aproape jumătate din Liga Națională va putea fi urmărită la lucru în 6-9 august.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER