CSM București a câștigat la scor la Vâlcea. Nordicele României sunt din Craiova. Echipa lui Roșca este revelația handbalului feminin

SCM Craiova a câștigat cu 23-21 pe terenul echipei CSM Cetate Deva, în etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin, după o nouă răsturnare spectaculoasă de scor. La pauză, echipa pregătită de Aurelian Roșca a avut un handicap de minus șase goluri (9-15).

SCM Craiova este marea revelație a sezonului 2014-2015 din Liga Națională, în condițiile în care în urmă cu câteva luni se lupta să scape de turneul pentru evitarea retrogradării, iar acum este pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul HCM Baia Mare, cu două etape înainte de sfârșitul turului. Trei puncte le-a câștigat la masa verde, după celebrul caz „Ecusoanele”, dar și fără acele puncte trupa antrenată de Aurelian Roșca a impresionat în primele 11 etape. Ultima ispravă a venit, vineri seara, pe terenul echipei CSM Cetate Deva. Condusă la pauză cu șase goluri (15-9), SCM Craiova a reușit să revină și să câștige cu 23-21. „Fetele noastre nu au cedat și au luptat până la capăt. Am profitat și de căderea lor fizică, de o relaxare prematură. Am egalat în minutul 57, iar de acolo am preluat și conducerea joculuui”, ne-a declarat Aurelian Roșca, antrenorul formației SCM Craiova.

Formația din Bănie se află deja la a treia experiență de acest fel în sezonul 2014-2015, după ce a reușit să revină în alte două partide, cu Dunărea Brăila și HC Zalău. Jucătoarele lui Aurelian Roșca au avut un tonus bun, un psihic pe care îl regăsim regulat în rândul handbalistelor nordice, care nu renunță niciodată să creadă că pot întoarce un rezultat. Lucru evidențiat chiar și la partida HCM Baia Mare – Larvik. În partida cu formația brăileană, Craiova a fost condusă cu 13-5 după primele 30 de minute, iar la final a câștigat cu 22-16! A fost poate și un moment de cotitură pentru echipă, un moment în care SCM a văzut că se poate mai mult, să îndrăznească în consecință. Iar acest lucru s-a văzut în etapele viitoare. În primul meci după cazul „Brăila”, Craiova a fost în dezavantaj după 30 de minute, în deplasarea cu HC Zalău (11-12), dar la sfârșitul jocului s-a ales cu toate cele trei puncte (25-22). Dacă luăm în considerare faptul că a pierdut pe teren partida cu CSM București, echipa craioveană tot a ajuns la șapte victorii consecutive în Liga Națională, motiv pentru care se află pe locul 2.

„Ne-a avantajat puțin programul din acest tur, am profitat și de cadoul făcut de CSM București”, explică Aurelian Roșca ascensiunea echipei în Liga Națională până pe locul 2. Antrenorul SCM Craiova susține însă că fără lotul avut la dispoziție n-ar fi ajuns în acest punct: „În primul rând, avem multe jucătoare noi, tinere și valoroase, care doresc să se afirme în handbalul mare. Fiecare joc a fost susținut cu un randament corespunzător, excepție fiind jocurile cu Baia Mare și CSM București, unde diferența de valoare a fost mare. Toate celelalte partide au fost abordate însă cu curaj”.

SCM Craiova nu se entuziasmează după acest parcurs sau Antrenorul Aurelian Roșca încearcă să-și țină echipa în frâu: „Obiectivul nostru rămâne locurile 1-8. Sunt trei echipe care au loturi foarte puternice în România, Brașov, Baia Mare și CSM București, au cu totul alte obiective față de noi”. SCM Craiova se aflată acum într-o conjunctură favorabilă, dar nu-și va schimba strategia din mers. „Nu vom face alte transferuri, n-ar fi corect față de aceste fete, care sunt în lot”, a concluzionat tehnicianul echipei SCM Craiova.

În etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin s-au mai desfășurat partidele: HCM Baia Mare – HC Zalău 30-24, Corona Brașov – CSM Unirea Slobozia 33-23, CSM Ploiești – Mureșul Tg. Mureș 24-23, HCM Roman – Dunărea Brăila 25-24 (victorie consemnată în ultimele secvențe), Neptun Constanța – „U” Cluj 33-28, HCM Rm. Vâlcea – CSM București 22-35.

1. HCM Baia Mare 11 10 0 1 340-245 30
2. SCM Craiova 11 10 0 1 249-212 30
3. CSM București 11 9 0 2 314-224 26
4. Corona Brașov 11 8 2 1 315-242 26
5. HCM Roman 11 6 2 3 260-260 20
6. Dunărea Brăila 11 6 0 5 301-282 18
7. HC Zalău 11 4 1 6 276-287 13
8. Unirea Slobozia 11 4 0 7 262-296 12
9. CSM Ploiești 11 4 0 7 249-284 12
10. HCM Rm. Vâlcea 11 3 2 6 268-305 11
11. CSM Cetate Deva 11 3 1 7 281-322 10
12 Neptun Constanța 11 3 0 8 265-302 9
13 „U” Cluj 11 2 2 7 305-341 8
14. Mureșul Tg. Mureș 11 0 0 11 245-328 0

CSM București a fost penalizată cu un punct

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 02 11. 2014, 21:48
Actualizat: 03 11. 2014, 08:33