CSM București a câștigat cu 22-21 partida din deplasare cu HCM Roman, în cadrul etapei a 21-a a Ligii Naționale. A fost însă cea mai dificilă victorie din cele 21 în acest sezon, golul izbăvitor fiind înscris de Ana Paula Rodrigues cu 10 secunde înainte de final și cu prețul unei accidentări.
Echipa lui Kim Rasmussen se află în grafic pe toate fronturile în acest sezon, dar în partida de la Roman a confirmat faptul că trece printr-o criză. Nu financiară, ci sportivă! Cu excepția unei reprize secunde bune făcută cu FC Midtjylland în Liga Campionilor, la meciul din Danemarca, jocul lui CSM București a arătat departe de pretenții, de valoarea individuală a jucătoarelor, începând din ianuarie 2016. Dacă în Europa lucrurile negative nu au fost atât de evidente, având în vedere că în față i-au stat și adversari mai bine cotați în această perioadă, Vardar Skopje, respectiv Gyor, în schimb, cu HCM Roman, campioana României și-a arătat problemele!
CSM București a scăpat de o înfrângere cu ajutorul braziliencei Ana Paula Rodrigues, care a marcat ultimele două goluri ale partidei în ultimele 2 minute. După mai multe tentative în care a avut șansa egalării, trupa lui Florentin Pera a izbutit acest lucru în minutul 57, când a egalat prin Iuganu la 20-20. Mai mult, HCM Roman a preluat conducerea în minutul 58, după un gol înscris de Toskovic.
Cu cuțitul la os, campioana României s-a trezit dintr-o dată și a reușit să întoarcă meciul în 90 de secunde. Rodrigues a luat două acțiuni pe cont propriu și a înscris ultima dată cu 10 secunde înainte de final. În urma acestei faze, brazilianca s-a și accidentat, fiind scoasă pe brațe din teren. CSM a evitat astfel să piardă punct sau puncte care ar fi schimbat multe calcule la titlu.
Forma sportivă a echipei CSM București ar avea o explicație în interiorul echipei. Din informațiile ProSport, antrenorul Kim Rasmussen nu mai controlează vestiarul, astfel că nici nu mai poate mobiliza jucătoarele. Încă după partida pierdută de la Gyor (scor 22-28) s-a vehiculat varianta unei schimbări pe banca tehnică, speculațiile intensificându-se după jocul CSM – Vardar (25-30). Victoria cu FC Midtjylland (28-23), care a calificat echipa în „sferturile” Ligii Campionilor, a readus o oarecare liniște. Prima repriză a jocului CSM – Gyor (8-14) și partida dintre HCM Roman și CSM București au indicat însă faptul că problemele sunt departe de a fi rezolvate.
Pentru CSM urmează o perioadă extrem de dificilă în care își va juca toate obiectivele. Dacă în Liga Campionilor nu se poate considera dezamăgită cu un „sfert” la prima participare, în schimb, ratarea titlului în Liga Națională ar putea provoca un adevărat cutremur.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER