CSM București a fost bătută de două ori de Gyor în acest sezon, iar mai nou a ajuns și la mâna reprezentantei Ungariei în Liga Campionilor. Istoria care le face pe „tigroaice” să tremure și mai mult în privința calificării în Final Four
CSM București a pierdut ambele meciuri cu Gyor în Grupa 2 principală a Ligii Campionilor, iar acum depinde și de formația din Ungaria pentru a prinde locul 2 la finalul acestei faze va competiției. După 27-36 în deplasare, „tigroaicele” au cedat cu 27-25 pe teren propriu.
- Campioana României termină această săptămână pe locul 3 în grupă, după ce Vipers Kristiansand și-a făcut norma cu Krim Ljubljana într-o altă partidă, scor 29-21.
- Clasamentul Grupei 2 se prezintă astfel: 1. Gyor – 15 puncte, 2. Vipers – 10 puncte, 3. CSM București – 10p, 4. Ferencvaros – 9 puncte, 5. Krim – 3 puncte, 6. Thuringer – 2 puncte. Primele patru formații și-au asigurat deja calificarea în sferturile de finală.
CSM București a fost învinsă de două ori de Gyor în acest sezon, iar mai nou a ajuns și la mâna campioanei Ungariei. Mai exact, pentru a termina pe locul 2 și a disputa manșa retur din sferturile de finală pe teren propriu, reprezentanta României are nevoie și de ajutorul echipei maghiare, să obțină cel puțin un punct în ultima etapă a grupei, pe terenul echipei Vipers. Dacă București și Kristiansand vor termina la egalitate de puncte, nordicele vor termina în față pa baza rezultatelor directe. Dar va avea Gyor interesul să ajute CSM București? Istoria ne indică mai degrabă faptul că nu, ci campioana Europei își va urmări în primul rând propriul interes.
În sezonul 2007-2008, într-un moment în care își asigurase deja locul 1 în grupa principală, Gyor a cedat pe teren propriu în fața echipei Lada Togliatti (scor 33-34), rezultat care avea să scoată Oltchim din semifinalele Ligii Campionilor. La vremea respectivă, Vâlcea era văzută ca o potențială câștigătoare a trofeului, dar i-a permis echipei maghiare să dicteze situația în grupă. Oltchim a fost egalată în ultima secundă de Nurnberg, echipa lui Herbert Muller de atunci, într-un meci jucat în deplasare, iar acel punct n-ar fi trebuit irosit. A făcut până la urmă diferența.
În sezonul 2016-2017, Gyor a făcut parte dintr-o grupă formidabilă, cu CSM București, Rostov Don și FC Midtjylland. După un parcurs cu patru victorii, campioana Ungariei a cedat surprinzător pe terenul formației daneze. Până atunci, CSM și Rostov avuseseră sincope, dar s-ar fi putut califica la braț dacă și Gyor ar fi păstrat linia câștigătoare. Prin acel rezultat indirect al formației maghiare, reprezentantele României și Rusiei au ajuns în situația de a se lupta direct pentru ultimul loc calificabil în Main Round.
În acest sezon, n-ar fi exclus ca echipa campioană a României să înfrunte din nou Rostov Don în sferturile de finală, în cazul în care va termina pe locul 3 în grupă. La această oră, pare cel mai probabil „calcul”, după ce Metz a câștigat ieri la Rostov cu 26-18, iar Buducnost a fost învinsă la Copenhaga cu 31-20. Având în vedere și istoria prezentată mai sus, probabil că și Gyor ar fi direct interesată ca una dintre echipele CSM București și Rostov Don să nu se califice în Final Four, ci să prefere mai degrabă un posibil adversar dintre Buducnost și Vipers Kristiansand.
Dar, până la urmă, toate aceste calcule au devenit posibile în primul rând cu ajutorul echipei CSM București, care, printre altele, a dat cu piciorul meciului de pe teren propriu cu Vipers Kristiansand, cedat fără drept de apel cu 31-26. Iar atunci erau în teren și Cristina Neagu, și Amanda Kurtovic, și Sabina Jacobsen, și Majda Mehmedovic!