CSM București a câștigat cu 28-22 partida din deplasare cu SCM Craiova, din cadrul etapei a 12-a a Ligii Naționale de handbal feminin. În urma acestui rezultat, diferența la vârf dintre SCM Rm. Vâlcea și CSM București este de trei puncte.
CSM București a scăpat ca prin urechile acului de o înfrângere în primul meci al anului, 27-26 cu Gloria Buzău, astfel că lumea handbalului feminin a așteptat să vadă reacția campioanei la Craiova, pe un teren unde a pierdut sezonul trecut. Și mai ales pentru că Vâlcea luase un avans de șase puncte în clasament înaintea acestui meci. Reacția „tigroaicelor” a fost promptă, dar au profitat și de probleme din tabăra gazdelor. CSM Bucureștiu nu le are la dispoziție pe Cristina Neagu și Amanda Kurtovic, dar problemele sunt și mai mari la SCM, fără Cristina Zamfir și Ana Maria Țicu.
Pentru a-și face meciul cât mai ușor, CSM București a început cu o apărare puternică, avându-le în centru pe Jacobsen și Cvijic, iar ca intermediari pe Omoregie și Lekic. Fără jucătoare care să facă diferența de la distanță, Craiova s-a descurcat greu și cu excepția primului minut, când a deschis scorul, a alergat tot timpul după adversară. Gazdele au înscris următorul gol abia în minutul 9, când echipa campioană avea deja 3-1.
CSM București a încercat să joace cât mai iute și să finalizeze după trei-patru pase în pozițional. Tactica a fost cu bune și rele, pentru că reușitele au alternat cu mingile pierdute, motiv pentru care Craiova a reușit să rămână cât de cât aproape, 6-7 (min. 18). Dragan Djukic a solicitat time-out, a cerut mai multă răbdare, iar din acel moment CSM București nu a mai avut emoții în privința scorului. Până la pauză, „tigroaicele” au luat deja un avans de 5 goluri, 15-10.
În partea secundă, gazdele au schimbat tactica și au jucat cu doi pivoți. O decizie a antrenorului Burcea care a dat roade, în condițiile în care pivoții au început să scoată aruncări de la 7 metri pe bandă rulantă. La fel au și fost ratate aruncările, pe bandă rulantă, astfel că diferența a jonglat permanent între 5-6 goluri, până spre final, când CSM s-a desprins la 28-20. După 60 de minute, campioana s-a impus cu 28-22 și poate să spună că a trecut cu brio peste un hop dificil. Provocările vor veni însă în lanț în perioada următoare.
SCM Craiova – CSM București 22-28 (10-15)
Fachinello 6, Seric 3, Trifunovic 3, Tănăsie 3, Tătar 2, Vizitiu 2, Ion 2, Nikolic 1 / Lazovic 5, Lekic 5, Radicevic 4, Omoregie 3, Mehmedovic 3, Curea 3, Cvijic 1, Bazaliu 1, Manea 1, Udriștioiu 1, Hagman 1
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER