CSM București acuză HCM Baia Mare de implicare în cazul „Ecusoanele”. Clubul de handbal din capitală a sesizat Poliția

CSM București a depus plângere la Poliție după meciul cu SCM Craiova, câștigat duminică seara cu 28-16, după ce ecusoanele antrenorilor au dispărut. Oficialii clubului din capitală susțin că acest caz poate fi încadrat la forță majoră, iar Federația nu are de ce să schimbe rezultatul din teren, așa cum a solicitat SCM Craiova.

CSM București a obținut, duminică seara, a patra victorie din Liga Națională de handbal feminin, din tot atâtea posibile, după ce s-a impus, pe teren propriu, cu 28-16 în fața echipei SCM Craiova. Succesul echipei susținute de Primăria Capitalei a fost contestat însă la finalul partidei, din cauză că n-a avut niciun antrenor pe bancă. Mette Klit și Adrian Vasile au fost opriți să stea pe banca tehnică pentru că n-au avut la dispoziție ecusoanele FRH. SCM Craiova și-a susținut cauza invocând Art. 2.2 din regulamentul de desfășurare, în care se precizează că la competițiile oficiale din Liga Națională, prezența pe bancă a unui antrenor cu contract este obligatorie. În sens contrar, echipa care nu respectă această cerință poate pierde jocul cu 10-0, dar este penalizată și cu un punct în clasament. Întreg Articolul îl puteți citi mai jos

Comisia de Competiții a FRH s-a „ales”, așadar, cu un caz complicat, care are nenumărate implicații în Liga Națională, atât la vârf în lupta pentru titlu, cât și pentru prezența în play-off. De ce n-au avut antrenorii ecusoanele la dispoziție? Va pierde sau nu CSM București la masa verde partida cu SCM Craiova? ProSport a încercat să „dezlege” câteva mistere și a stat de vorbă cu mai mulți oficiali.

„Cum de Craiova s-a sesizat atât de repede?”

Povestea cazului „Ecusoanele”, așa cum l-am denumit, a început chiar înaintea partidei, când observatorul Victor Sighicea le-a interzis antrenorilor Mette Klit și Adrian Vasile să stea pe banca de rezerve pentru că nu aveau la dispoziție ecusoanele FRH. Organizatorului de competiții al CSM București, Ionuț Bugan, era cel responsabil cu ecusoanele, numai că acestea … tocmai dispăruseră! Sau mai bine spus au fost furate, având în vedere acțiunea pe care CSM București a întreprins-o după partidă. Gruparea bucureșteană a depus o plângere la Poliție în acest sens. „Curios este faptul că oficialii de la Craiova s-au sesizat înainte de partidă că nu sunt ecusoanele. Cum de s-au sesizat așa de rapid și au achitat imediat și contestația? Nu bănuiesc pe nimeni că s-au furat ecusoanele, este treaba Poliției să ancheteze acest lucru. Organizatorul de competiții mi-a spus că a avut ecusoanele la el la ședința tehnică, a lăsat poșeta cu toate documentele pe masă pentru a fi completată foaia de joc, iar apoi a ieșit afară. Nu avea nimeni interes de la noi să facă gafa asta. Chiar personal m-am asigurat înainte de meci că totul este ok, după ce am luat acel cartonaș roșu cu CSM Ploiești (n.r. meci din sezonul trecut în urma căruia CSM București a pierdut la masa verde pentru că a uitat să plătească amenda la timp), suflăm și în iaurt”, a susținut pentru ProSport, Constantin Căliman, președintele CSM București.

Din partea SCM Craiova, la ședința tehnică dinaintea jocului a participat organizatorul de competiții Tanța Florescu. „Au camere de luat vederi în sală, se poate vedea tot ce s-a întâmplat în încăperea în care a avut loc ședința tehnică. În respectiva sală au fost tot timpul reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, medici, trei persoane din partea CSM București. Iar ecusoanele nu le-am văzut în niciun moment. Organizatorul lor nici nu știa pe unde îi este borseta. Eu nu dau geanta de pe umăr niciodată, personal scot actele și le așez la completarea unei foi de joc. Ei au greșit până și foaia de joc. Au scris pe tabel 23 de handbaliste, dar pe foaie nu încap decât 16. Când fata care a completat foaia a ajuns la a 16-a jucătoare și-au dat seama că nu mai este loc„, a precizat Tanța Florescu pentru ProSport.

Căliman: „Foaia de joc se completează pe baza legitimațiilor, nu a ecusoanelor”

Cazul „ecusoanelor” va fi analizat marți de Comisia de Competiții a FRH. Constantin Căliman a afirmat că în niciun moment nu se poate dicta meci pierdut la masa verde și un punct penalizare. „Nicăieri nu se spune că raportul de joc se completează pe bază de ecusoane, ci în baza legitimațiilor vizate la FRH. Iar Adrian Vasile, care are ecuson B și Mette Klit, care este delegat și are ecuson D, aveau legitimațiile vizate de FRH, contractele înregistrate la FRH. Cred că observatorul s-a pripit pentru faptul că nu i-a lăsat pe antrenori pe banca tehnică. Vorbeam cu cineva de la fotbal și îmi spunea că în cazul lor lipsa ecusonului este penalizată cu amendă. Se poate întâmpla ca în ziua meciului un ecuson să fie furat, să-l uiți într-un taxi, să îl pierzi, etc. Raportul de joc se completează pe baza raportului de joc”, a declarat Constantin Căliman.


CSM București a pus la dispoziția ProSport cele trei legitimații ale oficialilor CSM București, vizate de FRH: a antrenorului Adrian Vasile, a medicului Florin Oancea și a delegatului Mette Klit care au drept de a sta pe banca tehnică. Al patrulea ecuson – A este blocat, în urma unui litigiu pe care gruparea îl are cu fostul antrenor Vasile Mărgulescu

În susținerea cauzei, președintele CSM București invocă Art 36 din Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Ligii Naționale de handbal 2014-2015, considerând că incidentul face obiectul unei forțe majore. Totodată, Constantin Căliman susține că formația SCM Craiova este lipsită de fair-play pentru faptul că solicită câștigarea cu 10-0 după ce a fost învinsă cu 28-16 și acuză HCM Baia Mare de implicare în acest caz: „Nu putem înțelege ce poate determina un tehnician, o grupare sportivă, să conteste rezultatul unui joc în care au pierdut pe teren cu 28-16? Poate lipsa de fair play și ignorarea tuturor aspectelor legate de etică sportiva! Poate faptul că SCM Craiova este > celor de la HCM Baia Mare? O întrecere sportivă trebuie să se decidă pe teren”. Mai mult, șeful CSM București a susținut că rivalii s-au interesat de caz la federație și au făcut tot ce e posibil pentru ca formația bucureșteană să nu primească wild-card în cupele europene: „Astăzi (n.r. luni), oficialii de la HCM Baia Mare au înroșit telefoanele la federație pe această temă. Tot HCM Baia Mare, prin Liviu Bala, a contestat la EHF posibilitatea de acordare a unui wild0-card pentru CSM București în cupele europene. Pe principiul > le-a spus oficialilor EHF, la tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, că lumea handbalul din România este revoltată pentru faptul că am solicitat wild-card”.

Liviu Bala: „Ei au greșit în acest caz, nu Baia Mare”

Liviu Bala, președintele HCM Baia Mare, a oferit o replică la aceste acuzații: „Dacă domnul Căliman știe că EHF mă ascultă, mă consultă când oferă wild-card-uri, înseamnă că nu pot decât să fiu mândru, că sunt foarte bine văzut. Federația Europeană oferă wild-card-uri celor care s-au clasat pe un loc de cupă europeană. Și din câte știu eu, locul 7 în România nu permite calificarea într-o cupă europeană. Cât privește faptul că noi am înroșit telefoanele, nu este nimic adevărat. Ei au greșit în acest caz, nu Baia Mare. Ar trebuie să deschidă mai bine ochii în organizarea unui meci. CSM București să meargă mai departe cu capul sus, noi nu avem niciun interes”. Oficialul campioanei en-titre a mai spus că HCM Baia Mare nu are nicio legătură de colaborare cu SCM Craiova. „Regulamentul FRH nu ne permite să avem mai mult de 23 de handbaliste legitimate, astfel că a trebuit să găsim soluții să dăm împrumut câteva jucătoare”, a concluzionat Bala.

 

Publicat: 15 09. 2014, 18:31
Actualizat: 15 09. 2014, 18:34