CSM București – CSU Suceava 29-31, scor pentru împerecherea pe criterii geografice în play-out-ul Ligii Naționale de handbal masculin

  • Liga Națională, handbal masculin – Etapa a 20-a: HCM Constanța – Steaua 39-30, HC Odorhei – Poli Timișoara 30-25, Știința Bacău – Caraș Severin 24-23, Energia Rovinari Tg. Jiu – Potaissa Turda 28-25, Minaur Baia Mare – Dinamo București 37-30, CSM București – CSU Suceava 29-31

HCM Constanța și-a asigurat locul 1 în sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin cu două etape mai devreme, după ce s-a impus la mijlocul acestei săptămâni cu 39-30 în fața Stelei, iar Potaissa Turda a cedat ieri cu 28-25 pe terenul echipei Energia Tg. Jiu. Considerată revelația campionatului, Potaissa își vede acum amenințată poziția secundă. Știința Bacău s-a apropiat la un punct după victoria cu 24-23 în partida cu CS Caraș Severin. În ultimele două etape, Turda mai are de jucat cu Poli Timișoara (deplasare) și Caraș Severin (acasă), în timp ce Știința înfruntă Dinamo (deplasare) și Steaua (acasă).

În play-out, împerecherea se va face, probabil, pe criterii geografice, mai ales după ce formația CSM București a pierdut acasă cu 31-29 în fața echipei CSU Suceava. Un rezultat care „așează” duelurile: Steaua – CSM București (capitală), Caraș Severin – Poli Timișoara (Banat), Minaur Baia Mare – CSU Suceava (Nord).

Clasament – Liga Națională, Masculin

1. HCM Constanța 20 18 2 0 655-484 56
2. Potaissa Turda 20 15 2 3 540-479 47
3. Știința Bacău 20 15 1 4 548-478 46
4. Energia Rovinari 20 14 0 6 532-518 42
5. Dinamo 20 12 2 6 524-530 38
6. HC Odorhei 20 9 1 10 586-576 28
7. Steaua 20 8 0 12 571-597 24
8. Minaur Baia Mare 20 7 1 12 474-526 21
9. Caraș Severin 20 6 1 13 496-520 19
10. Poli Timișoara 20 5 0 15 514-562 15
11. CSU Suceava 20 3 1 16 443-530 10
12 CSM București 20 2 1 17 481-564 7

HCM Baia Mare a fost penalizată cu un punct

Publicat: 16 03. 2014, 15:22
Actualizat: 16 03. 2014, 20:53