CSM București a suferit un eșec dramatic în Liga Campionilor, într-o partidă spectaculoasă cu Metz, care a oferit mai multe întoarceri incredibile de scor.
Bucureștencele au fost foarte aproape de o victorie importantă, dar franțuzoaicele s-au mobilizat pe final de meci și au reușit să se impună cu scorul de 31-32.
CSM București a suferit o înfrângere dramatică în Liga Campionilor la handbal feminin, într-o partidă extrem de spectaculoasă cu Metz, în care au avut loc mai multe întoarceri incredibile de scor. Handbalistele din Franța au condus prima parte a jocului și au avut chiar și cinci goluri avans, iar soarta partidei părea decisă. La pauză, Metz conducea cu 16-19.
„Tigroaicele” au avut parte de o repriză secundă extrem de bună și au reușit să marcheze gol după gol, egalând scorul la 22. Bucureștencele au reușit chiar să treacă în avantaj, iar la un moment dat conduceau cu 30-27. Cu toate acestea, finalul partidei le-a aparținut sportivelor de la Metz care au forțat pe final și au întors scorul. Astfel, CSM București a pierdut meciul la o diferență de un singur gol, scorul final fiind 31-32.
Gloria Bistrița a jucat în celălalt meci al Grupei A din Liga Campionilor la handbal feminin. Româncele au cedat pe terenul celor de la Storhamar, scor 23-25, după ce au avut parte de un strat de meci foarte bun și au condus cu scorul de 8-6.
Ardelencele nu au rezistat presiunii și au cedat terenul în fața adversarelor, iar gazdele conduceau la pauză. Până la final, handbalistele de la Storhamar nu au mai cedat și s-au impus în final la o diferență de două goluri, scor 25-23, în fața româncelor.
În urma acestor două partide și a rezultatelor înregistrate, CSM București ocupă poziția a patra în Grupa A, cu un total de opt puncte. Totodată, Gloria Bistrița ocupă poziția a șaptea a clasamentului, cu doar două puncte acumulate.
Grupa A, din care fac parte CSM București și Gloria Bistrița, este condusă în acest momente de franțuzoaicele de la Metz, care au acumulat 11 puncte.
Pe poziția a doua a clasamentului se află Ferencvaros, cu un total de 10 puncte, iar poziția a treia este ocupată de Ljubljana, cu un total de opt puncte, la fel ca CSM București, care se află pe poziția a patra.
Codașa clasamentului este în acest moment NFH, grupare care a obținut un singur punct.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER