CSM București este în degringoladă! Campioana României pierde al doilea meci din această săptămână, după ce a fost bătută de Bietigheim
Bietigheim – CSM București 30-28 (FINAL)
CSM București este în criză, iar acest lucru l-a arătat și în Germania, în meciul de Liga Campionilor cu Bietigheim. „Tigroaicele” au avut o nouă evoluție slabă, după înfrângerea cu SCM Rm. Vâlcea din Liga Națională, astfel că au suferit al doilea eșec la rând, 28-30!
Diferența dintre reprezentanta Germaniei și CSM București a fost vizibilă încă după primele minute, în primul rând la nivel de implicare. Dacă gazdele au intrat în teren cu foarte multă ambiție, în schimb, în tabăra campioanei României a existat o stare de relaxare, de confort. Astfel, Bietigheim s-a desprins la 4-0 după primele 7 minute, astfel că formația lui Magnus Johansson a fost nevoită să alerge tot timpul după alergare.
Surprinzător, CSM București nu a fost în stare să-și egaleze adversara până la final, având o evoluție în salturi, slabă și foarte slabă. Doar finalul a reușit să-l aprindă cât de cât, dar mai mult să se apropie la un gol nu a fost în stare. Apărarea a fost destul de pasivă, iar uneori distribuția în defensivă a fost foarte curioasă, dacă nu chiar greșită. Magnus Johansson a dat senzația mai degrabă că este absent pe banca tehnică, schimbările lipsind atunci când situația o impunea.
În aceste condiții, Bietigheim a controlat jocul cap-coadă, iar la final a obținut o victorie cât se poate de meritată. Un succes care valorează enorm, având în vedere că aceste puncte s-ar putea contabiliza și în Main Round. CSM București traversează poate cea mai grea situație din ultimii ani, deși teoretic are la dispoziție cel mai valoros lot.
- Bietigheim – CSM București 30-28 (16-12)
- Eckerle, Salamakha – portari; Visser 3, Rozemalen, Lauenroth 4, Ivancok, Loerper, Van der Heijden 2, Schulze 2, Kudlacz-Gloc 1, Naidziniavicius 11, Woller, Gustin, Malestein 7, Braun
- Grubisic, Ungureanu – portari; Udriștioiu, Radicevic 4, Curea, Lekic 7, Neagu 10, Jacobsen, Bazaliu, Lazovic 1, Omoregie, Manea, Kurtovic 1, Hagman, Cvijic, Mehmedovic 5
Cum a decurs meciul Bietigheim – CSM București
20:23 Lauenroth înscrie dintr-o situație aproape imposibilă, Lekic comite apoi un fault în atac. CSM București pierde cu 30-28, după ce Neagu a ratat un 7 metri în ultima secundă.
20:20 Mehmedovic înscrie dintr-un unghi destul de închis, CSM se apropie la un gol cu mai puțin de 3 minute de joc până la final. Malestein are sânge rece și înscrie pentru 29-27. Se marchează din nou la intervale scurte de timp, a finalizat Radicevic, 29-28. Mai sunt 90 de secunde.
20:17 Neagu a făcut o intercepție în apărare, echipa a plecat pe contraatac, dar Kurtovic ratează o pasă la Radicevic. Campioana României a ratat o șansă imensă, iar Bietigheim a taxat-o și a marcat pentru 28-25. Marchează din nou Neagu, 28-26. Tot Cristina are o nouă intrecepție în apărare.
20:15 CSMB înseamnă Neagu și Lekic în acest moment. Jucătoarea din Serbia a înscris pentru 27-25. Câteva secunde mai târziu, Dragana Cvijic a fost eliminată 2 minute.
20:15 Cristina Neagu și-a reglat tirul și readuce CSMB la două goluri în spatele adversarului, 26-24 (min. 53).
20:12 Cristina Neagu înscrie din postura de inter dreapta, 26-23, CSM trăiește însă un final foarte dificil.
20:09 Viața campioanei României s-a complicat din nou. Echipa a intrat din nou în degringoladă, iar Bietigheim are acum 4 goluri avans, 26-22, cu aproape 10 minute înainte de final.
20:08 După un time-out al gazdelor. Bietigheim a luat din nou viteză și s-a desprins la 3 goluri, 25-22 (min. 48)
20:04 CSM București fructifică la maximum o superioritate numerică și înscrie 3 goluri consecutiv. Ultima reușită i-a aparținut Cristinei Neagu, după un 7 metri obținut de Cvijic.
20:03 Cristina Neagu stă bine în apărare și scoate o forțare. Minge ajunge rapid în atac, iar Radicevic reduce diferența la 2 goluri, 23-21.
20:02 Lazovic face o schimbare de direcție și înscrie pentru CSMB în superioritate numerică, 23-20.
19:59 Mehmedovic și Neagu reușesc să marcheze două goluri unul după altul, dar Bietigheim nu o „slăbește” deloc pe CSM și menține un avans deocamdată consistent, 23-19 (min. 42).
19.55 Situația devine din ce în ce mai dificilă pentru CSM, Visser duce echipa gazdă din nou la 5 goluri diferență, 22-17.
19:54 Mehmedovic leagă două goluri pentru CSM București, dar defensiva continuă să fie călcâiul lui Achile. Nu e timp de respiro, golurile se marchează la foc continuu, Lekic ajunge la 6 goluri, Bietigheim conduce cu 21-17 (min. 38)
19:52 Radicevic este pusă în valoare de Lazovic și marchează pentru 17-13. Gazdele continuă să înscrie nestingherite, Mehmedovic și Neagu țin CSM la 4 goluri de echipa gazdă, 19-15.
19:49 Bietigheim este formația care înscrie prima și în partea secundă, prin Naidziniavicius de la 7 metri. Defensiva bucureșteană a fost din nou depășită cu lejeritate.
19.33 CSM București termină repriza în inferioritate, Dragna Cvijic este eliminată pentru 2 minute. La pauză, Bietigheim conduce cu 16-12, după o primă repriză slabă a campioanei României.
19:31 Andrea Lekic își ridică nivelul de joc și ține CSMB pe linia de plutire cu al 5-lea gol înscris din acțiune. Van der Heijden menține echipa gazdă la 4 goluri avans.
19:28 La 7 metri, Cristina Neagu înscrie din nou cu siguranță. Golurile se succed cu lejeritate în cele două porți. După ce Bietigheim profită de o apărare visătoare, Lekic ajunge din nou la finalizare și înscrie, scor 14-11.
19:27 Bietigheim ajunge din nou la patru goluri, 13-9 (min. 25), gazdele profitând de alte greșeli ale formației bucureștene. A mai înscris Andrea Lekic pentru campioana României.
19:24 Oana Manea obține o aruncare de la 7 metri, Neagu înscrie cu siguranță (10-7). Apar primele semne de îmbunătățire în joc, Radicevic reduce diferența la două goluri.
19:22 Andrea Lekic marchează pentru 9-6, dar Bietigheim nu o lasă deloc pe CSM să respire și are din nou patru goluri avans. Malestein a înscris din nou.
19:20 Jelena Grubisic este protejată de bară. Portarul CSMB își imploră colege să închidă mai bine culoarele spre poartă, defensiva bucureșteană a fost depășită cu lejeritate până acum.
19:19 Naidziniavicius vede prima eliminare a jocului, la scorul de 9-5. Primul atac în superioritate al campioanei României se încheie cu mingea … în tribună! La faza imediat următoare se reface echilibrul din teren, după ce Kurtovic a fost eliminată.
19:17 Van der Heijden o prinde pe Cristina Neagu pe picior greșit și înscrie pentru 8-4. Amanda Kurtovic înscrie și ea primul gol în această întâlnire, după o repunere rapidă a mingii de la centru.
19:15 Grubisic mai scoate o dată CSM București dintr-o situație dificilă, mingea ajunge apoi rapid în atac, iar Andrea Lekic înscrie cu lejeritate, printr-o pătrundere prin centrul defensivei adverse (7-4, min. 15).
19:13 Cristina Neagu transformă cu siguranță o aruncare de la 7 metri obținută de Amanda Kurtovic. Rezultatul se mai strânge, scor 6-3 (min. 13)
19:10 Gazdele ajung la 5 goluri diferență (6-1, min. 9), după o nouă reușită de la 7 metri transformată de Naidziniavicius. Cristina Neagu are noroc la faza imediat următoare și reduce din diferență.
19.08 Majda Mehmedovic sparge gheața pentru CSM în minutul 8, după un assist de la Cristina Neagu. Bietigheim menține însă diferența de 4 goluri, după o reușită a handbalistei germane Naidziniavicius de la 7 metri.
19:07 Debut dezastruos pentru CSM București, gazdele fac 4-0, profitând de un joc pasiv al tigroaicelor în primele minute. Magnus Johansson a solicitat time-out
19:03 Olandezele fac legea pe teren în debutul acestei partide, olandeza Van der Heijden duce scorul la 3-0. Grubisic pare singura handbalistă intrată în joc până acum, având deja patru parade în primele 6 minute.
19:02 Partida din Germania a început cu două goluri înscrise de Malestein. CSM București a irosit deja trei atacuri, Grubisic a avut o primă intervenție.
18:58 Tocmai s-a încheiat prima manșă dintre SCM Rm. Vâlcea și Kastamonu Belediyesi din turul 2 al Cupei EHF. Echipa momentului din România s-a impus cu 35-26 în fața echipei turce, semifinalistă în sezonul trecut în Cupa EHF.
CSM București susține duminică, de la ora 19:00, cu BBM Bietigheim, meciul doi din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin. Jocul va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport și Dolce Sport și în format LIVE TEXT, LIVE SCORE pe www.prosport.ro
Campioana României va alinia în Germania cea mai bună formulă de echipă posibilă, după ce Andrea Lekic a revenit din Argentina, iar Sabina Jacobsen este recuperată după intervenția chirurgicală la menisc. Așadar, CSM București va miza pe următoarea echipă:
Grubisic, Ungureanu – portari; Udriștioiu, Radicevic, Curea, Lekic, Neagu, Jacobsen, Bazaliu, Lazovic, Omoregie, Manea, Kurtovic, Hagman, Cvijic, Mehmedovic
De partea cealaltă, Bietigheim răspunde cu mai multe jucătoare din naționala Olandei (patru la număr) și Germaniei, dar și cu interul Karolina Kudlacz, revenită după o absență de aproximativ 3 săptămâni din cauza unei accidentări. Vicecampioana Germaniei se va baza cu această ocazie pe următoarea echipă:
Eckerle, Salamakha – portari; Visser, Rozemalen, Lauenroth, Ivancok, Loerper, Van der Heijden, Schulze, Kudlacz-Gloc, Naidziniavicius, Woller, Gustin, Malestein, Braun
Înaintea acestei întâlniri, CSM București are 2 puncte, după succesul cu 36-31 cu FTC Rail Cargo, iar Bietigheim un punct, după 27-27 cu Vipers Kristiansand.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?