CSM București – Krim Ljubljana 22-22, în Grupa A a Ligii Campionilor. „Tigroaicele” au prins o zi slabă

Elizabeth Omoregie, Natasa Ljepoja, Crina Elena Pintea si Oceane Sercien Ugolin in meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si RK Krim Mercator Ljubljana, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ion Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, sambata 14 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CSM București a terminat la egalitate cu Krim Ljubljana, scor 22-22, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor. De la ora 19:00, SCM Rm. Vâlcea va juca în Grupa B, pe terenul echipei Buducnost Podgorica.

CSM București a pierdut primul punct în acest sezon pe teren propriu, la capătul unui meci slab, cu multe greșeli în atac. Confruntarea a debutat nefast, cu o accidentare gravă a Alexandrinei Barbosa, chiar în minutul 1. Acest moment a timorat într-o oarecare măsură echipa. Reprezentanta României a fost la conducere totuși pe parcursul întregii reprize, dar nu s-a desprins niciodată la mai mult de două goluri. A ieșit în evidență Barbara Lazovic, care a scos echipa la greu în mai multe momente, în condițiile în care Cristina Neagu nu a jucat deloc, iar al doilea inter stânga – Alexandrina Barbosa – s-a accidentat în debutul întâlnirii.

Rezultatul strâns de la pauză, 12-11, a dat mai mult curaj taberei adverse, care a încercat să se agațe de fiecare minge. În primul rând, Krim a fost foarte arțăgoasă în defensivă, motiv pentru care CSM București a marcat un singur gol din acțiune timp de 16 minute. Inevitabilul s-a produs în minutul 50, atunci când reprezentanta Sloveniei a preluat avantajul la 19-18, iar puțin mai târziu s-a desprins chiar la 22-20. În timp ce Krim a ratat câteva ocazii uriașe în final, CSM București a reacționat foarte bine și a egalat la 22-22 în minutul 57, având chiar șansa victoriei la ultima fază. Omoregie nu a reușit însă să marcheze. Până la urmă, rezultatul a fost destul de echitabil.

CSM București – Krim Ljubljana 22-22 (12-11)

Grubisic, Dedu; Barbosa 1, Neagu, Lazovic 8, Dembele, Martin 7, Klikovac, Smeets, Cvijic 2, Pintea, Perianu 2, Omoregie 1, Bazaliu, Moisă 1, Jipa

Risovic, Vojnovic; Da Silva 4, Juric, Kojic, Sercien-Ugolin 6, Van Kreij 2, Ljepoja 3, Vucko, Konatar, Dobric, Pletikosic 6, Svetik, Abina, Klemencic 1, Gomilar.

Meciul CSM București – Krim Ljubljana a fost în format LIVE TEXT pe ProSport.ro 

FINAL | CSM București – Krim Ljubljana 22-22 

CSM București a atacat 7 v 6, Elizabeth Omoregie a tras la poartă, dar Risovic a parat aruncarea. S-a terminat la egalitate, 22-22.

Cu 9 secunde înainte de final, CSM București recuperează mingea. Adrian Vasile solicită time-out.

CSM București a avut șansa de a prelua conducerea la intrarea în ultimul minut, dar Gabriela Perianu a comis fault în atac. Time-out Krim.

„Tigroiacele” recuperează în mai puțin de un minut handicapul, scor 22-22. Carmen Martin și Dragana Cvijic au restabilit egalitatea. Krim este în inferioritate.

CSM București este într-o situație foarte complicată. Krim ia avans în minutul 57, 22-20.

Barbara Lazovic ajunge la cota 8 goluri în minutul 55, scor 20-20.

Carmen Martin egalează la 19-19 în minutul 53. Mingea a ajuns destul de rar la extreme în acest joc, în tabăra „tigroiacelor”.

Van Kreij aduce campioana Sloveniei pentru prima dată în avantaj în minutul 50, 19-18.

Barbara Lazovic face un meci de excepție și punctează din nou, 18-17 (min. 19).

Barbara Lazovic scoate echipa dintr-o situație dificilă după ce a fixat apărarea adversă și tras fără speranță pentru portarul advers, 17-16 (min. 47).

CSM București are o viață din ce în ce mai dificilă. Krim a egalat la 16-16 în minutul 44 și a avut șansa de a prelua și conducerea. Adrian Vasile a solicitat time-out. Omoregie a marcat în 16 minute din partea secundă singurul gol din acțiune al echipei.

Prima diferență de 3 goluri din acest meci o consemnăm în minutul 39. Carmen Martin transformă la foc continuu aruncările de la 7 metri, scor 16-13.

Cu două goluri fructificate de Carmen Martin din aruncări de la 7 metri, CSM București ia din nou un avans de două goluri, 14-12 (min. 35).

Krim Ljubljana marchează primul gol al reprizei secunde prin Samara da Silva, dintr-o aruncare de la 7 metri, scor 12-12. Este a 10-a egalitate din această partidă.


CSM București a intrat la cabine cu un avantaj minim, 12-11. Același rezultat s-a înregistrat după 30 de minute și în jocul de săptămâna trecută de la Ljubljana.

Barbara Lazovic face un meci solid și ajută CSM București să se desprindă la 12-10 în minutul 27. Interul dreapta a ajuns la cinci goluri.

Barabara Lazovic este cea mai bună jucătoare a echipei CSM București în prima repriză. © FOTO:Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

După aproape 5 minute fără gol și greșeli în ambele tabere, Sercien-Ugolin a restabilit egalitatea la 8-8.

Barbara Lazovic este principalul „tunar” al echipei în absența Cristinei Neagu. Slovena trage fără speranță pentru Risovic în minutul 16, scor 8-7.

Krim egalează rapid la 6-6, iar CSM este din nou în inferiroritate, după o eliminare văzută de Elizabeth Omoregie.

Gabriela Perianu are două momente de magie, iar CSM București se desprinde pentru prima dată în acest joc, 6-4 (min. 10).

După vreo 3 minute în care CSM București a acuzat șocul accidentării Alexandrinei Barbosa, echipa lui Adrian Vasile a avut două faze mai bine legate și a marcat de fiecare dată prin Barbara Lazovic, 3-2, min. 6.

Bianca Bazaliu a intrat în teren pe postul de inter stânga. Gabriela Perianu a fost eliminată pentru 2 minute.

Partida începe cu o accidentare teribilă în tabăra echipei CSM București. Alexandrina Barbosa a plecat pe contraatac, a trimis mingea în plasă, dar a suferit o accidentare gravă la aterizare.

Cristina Neagu a început acest meci pe banca de rezerve. CSM București atacă la linia de 9 metri cu Barbosa, Omoregie și Lazovic


Distribuțiile în meciul CSM București – Krim Ljubljana

Dacă Vâlcea are în continuare probleme semnificative de lot și nu-l are alături nici pe antrenorul Florentin Pera, aflat în izolare, CSM București are un lot complet. Adrian Vasile mizează pe următoarea echipă în disputa cu Krim Ljubljana:

Grubisic, Dedu; Barbosa, Neagu, Lazovic, Dembele, Martin, Klikovac, Smeets, Cvijic, Pintea, Perianu, Omoregie, Bazaliu, Moisă, Jipa

De partea cealaltă, campioana Sloveniei va alinia următoarea formație:

Risovic, Vojnovic; Da Silva, Juric, Kojic, Sercien-Ugolin, Van Kreij, Ljepoja, Vucko, Konatar, Dobric, Pletikosic, Svetik, Abina, Klemencic, Gomilar.

CSM București și Krim Ljubljana se întâlnesc la o săptămână distanță după confruntarea din Slovenia, câștigată de „tigroaice” cu 25-23. „Sunt convins că va avea câteva lucruri în comun cu prima partidă, dar nu este niciodată ușor de gestionat o săptămână în care joci cu aceeași echipă. Trebuie să încercăm să corectăm anumite lucruri, formula câștigătoare cu o săptămână înainte este posibil să nu se repete”, a declarat Adrian Vasile.

Pentru CSM București meciul cu Krim este primul dintr-o serie de trei pe parcursul a opt zile. Joi va disputa restanța cu Rostov Don, iar duminica viitoare va primi vizita echipei Bietigheim.

Mă bucură că am putut programa și meciul cu Rostov Don, care a fost amânat înainte. Nu aș vrea să intrăm în 2021 cu jocuri restanță, pentru că este un program foarte încărcat, sunt și calificările pentru Jocurile Olimpice. Mai avem trei meciuri pe care le vom juca acasă, practic sunt ultimele două săptămâni al acestui an și trebuie să dăm dovadă de concentare, să arătăm unitatea echipei, puterea de muncă. Suntem pe un trend bun, este rodul muncii fetelor de la începutul acestui sezon”, a mai spus Adrian Vasile.

Publicat: 14 11. 2020, 18:19
Actualizat: 14 11. 2020, 19:17