CSM București l-a adus pe banca tehnică pe selecționerul Portugaliei! Primul obiectiv, cel puțin locul 5 la sfârșitul sezonului regulat, apoi atacarea titlului în play-off

CSM București a decis să facă o mișcare la nivelul băncii tehnice pe finalul acestui sezon, sperând astfel să-și sporească șansele la titlu în play-off-ul Ligii Naționale de handbal masculin. Mai concret, i-a propus lui Paulo Pereira, selecționerul Portugaliei, să preia conducerea tehnică a echipei aflate azi pe locul 5 în clasament.

Paulo Pereira a ajuns la București și a intrat deja în febra partidei cu Dunărea Călărași, programată joi, de la ora 18:00, în deplasare, în ultima etapă a sezonului regulat. Formația susținută de Primăria Capitalei are nevoie de cel puțin un punct în acest joc pentru a fi sigură că va fi pe același culoar cu Poli Timișoara și Steaua în drumul spre finala Ligii Naționale. CSM București este pe locul 5 înaintea ultimei runde, la un punct distanță de Poli Timișoara (locul 3) și cu 3 puncte în fața Dobrogei Sud Constanța. Antrenorul portughez a preluat atribuțiile de la Vlad Caba.

„Am fost anunțat că va fi adus un antrenor străin pentru play-off, ca o întărire, în funcția de director tehnic. Din punct de vedere statistico-metodic rămân la dispoziția primei echipe, ajut cu tot ce pot, dacă mi se va solicita sprijinul informațional, însă nu voi mai lua loc pe bancă. Mă voi implica și în cadrul Centrului de Copii și Juniori, lucru care o să îmi facă o deosebită plăcere”, ne-a declarat antrenorul Vlad Caba, cel care a stat pe banca tehnică începând cu etapa a 5-a.

Paulo Pereira a luat primele contacte cu handbalul românesc în urma meciurilor amicale desfășurate la nivelul primelor reprezentative, România – Portugalia. Antrenorul lusitan a fost prezent cu naționala țării sale la Trofeul Carpați, la începutul acestui an. Apoi, el a reușit o performanță notabilă, să elimine Polonia în prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial și să ajungă la turneul de baraj, unde va înfrunta Serbia.

Paulo Pereira este selecționerul Portugaliei din 2016. În trecut, lusitanul a mai pregătit FC Porto și CB Cangas (Spania), la nivel de cluburi.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 11 04. 2018, 10:55
Actualizat: 11 04. 2018, 11:17