Amanda Kurtovic și Marit Malm Frafjord (ambele handbaliste la Larvik) vor juca la CSM București începând din sezonul următor. Dream Team-ul bucureștean gândit pentru 2017-2018 capătă deja o altă consistență, după ce a reușit să o aducă și pe Cristina Neagu pentru următorii 2 ani.
Foto: George FILIP / MEDIAFAX
Ambele jucătoare au semnat contracte pe 2 ani și au fost confirmate de site-ul oficial al clubului:
Amanda Kurtovic: „Sunt foarte mândră că am oportunitatea să joc la unul dintre cele mai bune cluburi din Europa. Aștept cu nerăbdare să evoluez alături de cele mai bune sportive și să lupt pentru titluri pentru CSM București. Sunt încântată ca voi începe un nou capitol al carierei mele.”
Marit Malm Frafjord: „CSM București este o echipă fantastică, are jucătoare de cea mai bună calitate. Mi-am dorit ceva nou, care să mă motiveze, abia aștept să mă alătur echipei sezonul următor.”
Alin Petrache: „Transferul celor două jucătoare este un motiv de mândrie pentru noi. Două sportive de excepție, ambele foste campioane olimpice, care vor pune cu siguranță umărul la noi reușite ale clubului nostru. Venirea lor demonstrează că CSM București este un club mare, care atrage cele mai bune jucătoare ale lumii.”
Prin aducerea handbalistelor Cristina Neagu, Amanda Kurtovic și Marit Malm Frafjord, CSM București este de departe campioana transferurilor în Europa, în acest an. Gyor le-a adus pe Oftedal și Hansen, Vardar Skopje a luat-o pe Cvijic, iar Ferencvaros a transferat-o pe Van der Heijden.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER