CSM București a restabilit egalitatea în disputa cu HCM Baia Mare din acest sezon, după ce a câștigat joi seara, cu 29-23, partida din etapa a 22-a a Ligii Naționale de handbal feminin. În urma acestui rezultat, HCM Baia Mare mai are un punct avans în clasament, dar succesul în sezonul regulat este pus sub semnul întrebării, având în vedere că echipa bucureșteană speră să-și recupereze cele patru puncte din Cazul „Ecusoanele” la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Handbalul feminin respiră la cel mai înalt nivel, având în vedere distribuțiile pe care le-au pregătit pentru acest sezon CSM București și HCM Baia Mare. Cele două formații s-au aflat, joi seară, pentru a doua oară față în față, după ce în tur, la Baia Mare, campioana câștigase cu 24-21.
A fost un nou show desfășurat în fața unei asistențe-record pentru Liga Națională, aproximativ 5.000 de spectatori. Ce au văzut aceștia, de fapt? Două echipe cu prestanță, 18 de medaliate la turneele finale, 9 campioane mondiale, 13 națiuni reprezentate pe parchetul Sălii Polivalente de jucătoare și antrenori!
Torstenson, gol senzațional înainte de pauză
După o victorie entuziasmantă în Liga Campionilor, contra lui Savehof (34-24), HCM Baia Mare a intrat tare și în jocul de la București, reușind să se desprindă repede la 3-1 în minutul 3. Au fost singurele momente în care băimărencele au dictat ritmul jocului. CSM s-a organizat rapid și a egalat pentru prima dată la 3-3, două minute mai târziu. Apoi, a început recitalul! Cu o defensivă mult mai bine așezată, condusă magistral de suedeza Torstenson, bucureștencele au început să-și pună amprenta asupra jocului, reușind faze spectaculoase și în ofensivă. În minutul 20, CSM s-a desprins pentru prima dată la 5 goluri (11-6). Surprinzător, elanul gazdelor a fost estompat chiar de un time-out cerut de Mette Klit. Oaspetele au revenit la doar două goluri, 12-10 (min.27), după intrarea lui Davidenko în locul neinspiratei Gjorgjievska.
Torstenson trimite direct în vinclu la ultima fază a primei reprize. FOTO ProSport – Victor Ciupuligă
De altfel, Baia Mare a avut în debutul jocului mai multe jucătoare care au fost depășite de miza jocului, partea dreaptă fiind inexistentă. Însă ce a urmat în repriza a doua a fost anunțat chiar în ultima secundă a primei părți. Un zid așezat destul de prost i-a permis lui Torstenson să arunce puternic, direct în vinclu, după ce timpul de joc expirase (15-12, pauză).
Rodrigues, demonstrație de forță în partea secundă
În primele 30 de minute, suedeza a fost peste toată lumea, cu un joc complet în apărare, cu sfaturi de pe bancă atunci când nu se afla pe teren și cu aruncări năprasnice, care s-au oprit direct în plasa porții apărate fie de Ungureanu, fie de Arenhart.
Dar în partea secundă, Torstenson a avut în Ana Paula Rodrigues un ajutor incredibil. Brazilianca a marcat 10 goluri din 12 aruncări, făcând o adevărată demonstrație de forță. Pe fondul meciului bun făcut de linia de 9 metri a Bucureștiului, dar și a unui joc lipsit de substanță, Baia Mare a căzut! Neașteptat, diferența a crescut constant și a ajuns la un incredibil 27-18, în minutul 51. Finalul a fost mai „dulce” pentru oaspete, care au redus eșecul la doar șase goluri (29-23). Un rezultat care doar mai spală din impresia slabă lăsată de echipa lui Tiselj, la doar câteva zile după o victorie entuziasmantă în Liga Campionilor.
CSM București a obținut cea mai importantă victorie în era Mette Klit și a redus la un singur punct handicapul care o desparte de liderul HCM Baia Mare în clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin, cu patru etape rămase de jucat din sezonul regulat. Campioana sezonului regulat va fi decisă, însă, la TAS. Formația bucureșteană speră să-și recupereze cele patru puncte pierdute în Cazul „Ecusoanele”, caz în care această victorie va cântări decisiv în stabilirea echipei care va găzdui două dintre cele trei potențiale meciuri ale finalei.
De partea cealaltă, HCM Baia Mare a surprins neplăcut, prin slaba dispoziție de joc, prin lipsa unui tonus pentru un asemenea meci, tratându-l ca pe unul oarecare, dar și al unui lider în teren. CSM le-a avut pe Torstenson și Rodrigues, care au făcut diferența.
CSM București – HCM Baia Mare 29-23 (15-12)
CSM București: Pessoa 13 intervenții, Iordache – Rodrigues 10, Torstenson 5, Martin 3, Da Silva 3, Cavaleiro 2, Curea 1, Bazaliu 1, Vetkova 1, Manea 1, Vizitiu 1.
HCM Baia Mare: Ungureanu 4 intervenții, Arenhart 3 intervenții – Abbingh 5, Davidenko 4, Elisei 3, Lobach 3, Nechita 2, Marin 2, Do Nascimento 2, Buceschi 1, Makeeva 1.
Evoluția scorului: 2-3 (5), 4-5 (10), 6-6 (15), 11-6 (20), 12-8 (25), 15-12 (pauză), 18-14 (35), 19-16 (40), 23-17 (45), 26-18 (50), 28-20 (55), 29-23 (final).
Eliminări: Lobach (17:32), Makeeva (40:38), Abbingh (41:26), Szucs (48:51)
FOTO – Victor Ciupuligă
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER