CSM București, „on fire” în Budapesta! Emoții la primul antrenament. Unele cluburi din România au făcut presiuni la federație pentru a schimba programul stabilit inițial în acest weekend

Turneul Final 4 al Ligii Campionilor la handbal feminin ține capul de afiș la sfârșitul acestei săptămâni, în primul rând pentru că România este implicată direct. CSM București luptă pentru câștigarea trofeului într-o întrecere de vis în compania altor trei forțe ale Europei, Vardar Skopje, Gyor și Rostov Don.

Campioana României intră în competiție sâmbătă, de la ora 16:15, în prima semifinală cu Gyor. De la ora 19:00 se va disputa și a doua semifinală, Vardar Skopje – Rostov Don. La începutul acestei săptămâni, Federația Română de Handbal a programat patru partide din Liga Națională chiar peste jocurile din cadrul turneului Final Four! După intervenția unor cluburi, până la urmă trei meciuri au fost reprogramate sâmbătă, de la ora 11:00: Slatina – Roman, Zalău – Danubius Galați și Cluj – Slobozia. Inițial, toate s-ar fi disputat la „concurență” chiar cu CSM București – Gyor, astfel că ar fi fost private de a urmări Final Four și implicit reprezentanta României care luptă pentru trofeu. 

A rămas de la ora 16:00 partida de duminică dintre HCM Rm. Vâlcea și Măgura Cisnădie, derby-ul etapei, care se va suprapune peste finala mică a turneului Final Four.  

Toate cele patru echipe au ajuns la Budapesta. Două echipe au venit din Est, CSM București și Rostov Don, una din Vest, Gyor, iar una din Sud, Vardar Skopje. Formația rusă a fost prima care a sosit, încă de miercuri seara, în timp ce campioana României a ajuns joi după ora prânzului.

Per Johansson a condus joi după-amiază și un antrenament în capitala Ungariei. Jucătoarele de la CSM București s-au reîntâlnit la antrenamnet  cu fostele colege Ana Paula Rodrigues și Mayssa Pessoa  (acum la Rostov Don), alături de care au câștigat trofeul în 2016. Întâlnirea a fost chiar emoționantă.

Până la ora jocului de sâmbătă cu Gyor, CSM București va mai avea un antrenament azi, de la ora 17:00 (ora României). Mai devreme, șapte jucătoare, Cristina Neagu, Isabelle Gullden, Paula Ungureanu, Oana Manea, Iulia Curea, Amanda Kurtovic, Nathalie Hagman, plus antrenorul Per Johansson vor participa la o întâlnire cu mass-media și la o sesiune de autografe în Heroes Square, chiar în zona unuia dintre cele mai mari parcuri din Budapesta, un fel de „Herăstrău” în București.

Fotografii: CSM București Oficial Â©ï¸EHF/Lämmerhirt, Hocevar, Kovacs

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 11 05. 2018, 09:31
Actualizat: 11 05. 2018, 14:57