CSM București a obținut o victorie spectaculoasă în Sala Polivalentă, în prima etapă a unui nou sezon de Liga Campionilor: vicecampioana României a bătut-o cu 30-28 pe Krim.
Cristina Neagu a marcat primul gol al unui meci în care CSM București a revenit extraordinar în ultimele 30 de minute, după ce Krim a avut două goluri avantaj la pauză.
În stagiunea precedentă, vicecampioana CSM Bucureşti a atins faza sferturilor de finală în Liga Campionilor, competiţie pe care a câştigat-o în 2016, iar în următorii doi ani a obţinut medaliile de bronz.
Echipa lui Adi Vasile a fost de nerecunoscut în prima repriză, la finalul căreia formația din Slovenia a condus cu 19-17.
CSM București a demonstrat însă în partea a doua a meciului că poate spera cu adevărat să prindă final Four-ul Ligii Campionilor. Vicecampioana României a reușit să marcheze 13 goluri, în timp ce Krim a ajuns greu la poartă, izbutind să mai înscrie doar de nouă ori.
Zaadi a fost în mare formă și le-a dat mari bătăi de cap adversarelor, care n-au mai reușit nici măcar să smulgă un rezultat de egalitate.
VIDEO: CSM București – Krim 30-28
În următoarea etapă, programată peste o săptămână, CSM București o va întâlni pe Brest.
Noi vrem să terminăm pe unul dintre primele două locuri în grupă, din moment ce obiectivul incontestabil este să ajungem în Final Four-ul de la Budapesta” – Vlad Enăchescu, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER