CSM București – Rostov Don 24-21. Victorie superbă pentru campioana Europei, care debutează cu succes în Liga Campionilor, împotriva vicecampioanei Rusiei

CSM București, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor la handbal feminin, a debutat cu victorie în nou sezon, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, scor 24-21, vicecampioana Rusiei, Rostov Don.

CSM București a început perfect partida cu Rostov Don și a condus meciul de la un căpat la celălalt. Campioana Europei s-a desprins la două goluri, 7-5 și 8-6 după 20 de minute de joc, grație unui joc foarte bun atât în faza defensivă, cât și în ofensivă. Paradele Jelenei Grubisic, dar și combinațiile foarte bune dintre Isabelle Gullden și pivotul Anastasia Lobach au făcut ca echipa antrenată de Jakob Vestergaard să intre la pauză cu avantaj pe tabelă, 12-10. Totodată, campioana Europei și a României a înscris trei goluri spectaculoase în prima repriză, din poartă-n poartă, dejucând tactica pregătită de tehnicianul vicecampioanei Rusiei, danezul Jan Leslie.

Rostov Don, care a făcut nu mai puțin de șapte transferuri în această vară, a avut o tresărire de orgoliu în primul sfert de oră al reprizei secunde și a restabilit egalitatea, 16-16, moment în care Jakob Vestergaard a cerut time-out. Cu Paula Ungureanu intrată în locul lui Grubisic, care a avut patru parade consecutive, CSM București a reușit să se desprindă la trei goluri, 20-17.

Finalul a fost foarte bine gestionat de campioana Europei, care a reușit să se impună, 24-21 la meciul din debut în noul sezon al Ligii Campionilor. Pentru CSM București, urmează o partidă în deplasare, cu danezele de la Midtjylland, care au pierdut în primul meci, 19-31, în deplasare, cu ETO Gyor. În următorul meci de pe teren propriu, CSM București va întâlni, pe 28 octombrie, pe Gyor, formație antrenată de selecționerul României, Martin Ambros, în reeditarea finalei Ligii Campionilor din sezonul trecut.

Suedeza Isabelle Gullden a fost cea mai bună marcatoare pentru CSM, cu 6 goluri, urmată de Majda Mehmedovic, cu 5 reușite Anastasija Lobach, cu 4 goluri.

Ekaterina Ilina s-a remarcat din tabăra lui Rostov, cu 6 reușite, secondată de Alexandrina Barbosa, cu 5 reușite.


CSM București – Rostov Don

Grubisic, Ungureanu, Iordache – portari; Gullden, Curea, Ayglon-Saurina, Bazaliu, Brădeanu, Torstensson, Martin, Manea, Niombla, Lobach, Mehmedovic. Antrenor: Jakob Vestergaard

Lunde, Mekhdieva, Basarab – portari; Slivinskaya, Managarova, Petrova, Sen, Vyakhireva, Bobrovnikova, Makeeva, Chernoivanenko, Dembele, Ilina, Grigel, Barbosa, Borshchenko. Antrenor: Jan Leslie

În prima etapă a Ligii Campionilor s-au mai consemnat rezultatele:

  • Grupa A: Buducnost – Metz 21-19 (Cristina Neagu nu a evoluat la gazde)
  • Grupa B: Vardar Skopje – Ferencvaros 27-27, Astrackhanocka – Leipzig 27-24
  • Grupa C: Gyor – FC Midjylland 31-19 (Eliza Buceschi a marcat un gol pentru formația oaspete)
  • Grupa D: Esbjerg – Krim Ljubljana 35-25, Larvik – Savehof 22-25

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 16 10. 2016, 19:56
Actualizat: 11 11. 2016, 16:45