CSM București s-a apropiat la un punct de HCM Baia Mare înaintea deciziei în Cazul „Ecusoanele”. Deva a forțat cel puțin un egal la Vâlcea cu președintele clubului în postura de antrenor

Etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminuin se desfășoară pe parcursul unei săptămâni, datorită meciurilor programate și în cupele europene. A început joi, cu partida HCM Roman – Neptun Constanța 27-20 și se va încheia miercuri – 11 februarie cu derby-ul HCM Baia Mare – Corona Brașov.

Ultima rundă din handbalul feminin a produs câteva modificări importante în clasament, dar și câteva certitudini. După câteva etape bune disputate în Liga Națională, Top 4 a suferit o schimbare majoră: a ieșit SCM Craiova, care a pierdut cu Dunărea Brăila (scor 25-26), și a intrat HCM Roman. De menționat că trupa lui Aurelian Roșca este într-o cădere liberă după un tur de campionat de excepție, suferind a șasea înfrângere consecutivă. Și ar putea să mai retrogradeze încă o poziție dacă luni, la ședința Consiliului de Administrație, CSM București își va recupera punctele pierdute la masa verde cu SCM Craiova, din etapa a 4-a (scor 28-16 în teren). Astfel, gruparea din Bănie ar urma să fie depășită și de Dunărea Brăila.

Prin victoriile obținute în weekend, Dunărea Brăila și HC Zalău și-au consolidat pozițiile din Top 8, iar calificarea lor în play-off devine tot mai sigură. Printr-un joc al rezultatelor, cele două formații se pot gândi chiar și la locul 4. HC Zalău a câștigat în ultima etapă cu 32-26 partida cu „U” Cluj, dar a terminat și cu antrenor Gheorghe Tadici în tribună, după ce a văzut cartonașul roșu în minutul 59.

CSM București s-a apropiat la un punct distanță de HCM Baia Mare, după victoria cu 32-23 în fața echipei CSM Ploiești. Același Caz – „Ecusoanele” ar putea schimba și ierarhia la vârf, luni, dacă formația bucureșteană va aduna la zestre și cele patru puncte pe care încearcă să și le recupereze de mai bine de patru luni. În ședința Consiliului de Administrație, membrii vor vota cu „DA” sau „NU” în acest caz. Votul va fi secret. Bianca Bazaliu a ieșit în evidență cu 4 goluri în partida cu CSM Ploiești, campioana mondială de juniori pregătindu-se în ultimele zile numai cu echipa mare. De remarcat faptul că Line Jorgensen nu a mai fost prezentată oficial în pauza jocului, așa cum era anunțat oficial, dar a făcut o fotografie cu viitorul ei tricou la CSM. 

Cel mai interesant meci al etapei, cel puțin până la această oră, a fost cel dintre HCM Rm. Vâlcea și CSM Cetate Deva, având în vedere și miza lui, locul 8 în Liga Națională, ultimul care asigură accederea în play-off la sfârșitul sezonului regulat. A fost un joc tensionat, cu multe elemente neașteptate. HCM Rm. Vâlcea a câștigat cu 30-28, dar a fost aproape să piardă cel puțin două puncte. În minutul 46, scorul era 28-20, dar a urmat o perioadă de joc de neînțeles, cu o apărare pasivă și un atac risipitor de mingi. Deva a egalat cu trei minute înainte de final (scor 28-28), fiind permanent impusionată de pe banca tehnică de … președintele Marian Muntean. Antrenorul principal Ioan Ani Senocico a fost la un pas să leșine în timpul partidei, astfel că șeful formației devene a preluat comanda pe banca tehnică.  

Liga Națională de handbal feminin, etapa a 18-a

HCM Roman – Neptun Constanța 27-20
Dunărea Brăila – SCM Craiova 26-25
HC Zalău – „U” Alexandrion Cluj 32-26
CSM București – CSM Ploiești 32-23
HCM Rm. Vâlcea – Cetate Deva 30-28
Mureșul Tg. Mureș – CSM Unirea Slobozia 26-37
HCM Baia Mare – Corona Brașov miercuri, ora 18:00

1. HCM Baia Mare 17 16 0 1 530-372 48
2. CSM București 18 16 0 2 524-378 47
3. Corona Brașov 17 13 3 1 496-355 42
4. HCM Roman 18 11 2 5 429-411 35
5. SCM Craiova 18 11 0 7 396-389 33
6. Dunărea Brăila 18 10 0 8 500-476 30
7. HC Zalău 18 9 1 8 460-464 28
8. HCM Rm. Vâlcea 18 7 2 9 455-483 23
9. CSM Ploiești 18 7 0 11 409-457 21
10. Cetate Deva 18 5 3 10 460-512 18
11. CSM Unirea Slobozia 18 5 0 13 432-498 15
12 „U” Cluj 18 4 2 12 486-558 14
13 Neptun Constanța 18 4 1 13 430-491 13
14. Mureșul Tg. Mureș 18 0 0 18 403-548 0

CSM București a fost penalizată cu un punct

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 
Publicat: 08 02. 2015, 20:43
Actualizat: 09 02. 2015, 13:48