CSM București s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor după egalul de la Podgorica. Alte 9 echipe și-au asigurat deja locul în Main Round. HCM Baia Mare mai așteaptă partida cu Krim

Investițiile făcute de CSM București încep să dea roade, rezultatul de egalitate înregistrat la Podgorica, scor 23-23, în Grupa D a Ligii Campionilor, fiind și cel mai important din istoria clubului în competițiile europene. În urma partidei cu Buducnost, campioana României s-a calificat și matematic în faza următoare, grupele principale, indiferent de rezultatele partidelor cu Lublin (vineri, 13 noiembrie deplasare) și Savehof (20 noiembrie, acasă). Miză mai are doar ultima partidă, având în vedere că scorul final se va contabiliza și în Main Round. Din Grupa D se cunosc toate cele trei formații calificate în faza următoare: Buducnost, CSM București și Savehof.

Cu 2 etape înainte de terminarea primei faze a Ligii Campionilor alte 8 formații și-au asigurat deja prezența în această întrecere și în sezonul de iarnă – primăvară 2016: Rostov, Larvik (Grupa A), Ferencvaros, Fleury (Grupa B), Vardar Skopje, Gyor, FC Midjylland (Grupa C). Grupa din care face parte CSM București se va împerechea în Main Round cu cea a formației maghiare Gyor. Astfel, în acest moment se știe care va fi configurația Grupei principale II a Ligii Campionilor:

  • 1. Buducnost          5 puncte (puncte asigurate deja pentru Main Round)
  • 2. Vardar Skopje    4 puncte
  • 3. CSM București   3 puncte
  • 4. Gyor                     2 puncte
  • 5. FC Midjylland     2 puncte
  • 6. Savehof               0 puncte
  • Jocurile care au mai rămas de disputat în faza grupelor și care vor conta în economia Main Round: Gyor – Vardar Skopje (14 noiembrie), Savehof – Buducnost (15 noiembrie), CSM București – Savehof (20 noiembrie), FC Midjylland – Gyor (22 noiembrie)
  • Primele 4 echipe din fiecare grupă principală se vor califica în sferturile de finală

Dacă formația bucureșteană și-a asigurat deja prezența în Main Round, chiar la sezonul de debut în Liga Campionilor, în schimb HCM Baia Mare mai trebuie să aștepte cel puțin până sâmbătă, când este programată partida cu Krim Ljubljana, pentru a face acest pas pentru al doilea sezon consecutiv. Echipa pregătită de Aurelian Roșca a irosit niște șanse bune cu Rostov și Larvik în Grupa A, astfel că va avea la sfârșitul săptămânii o partidă decisivă în compania campioanei Sloveniei. Echipei HCM îi este suficient și un egal pentru a se califica matematic în faza următoare chiar după acest joc.

În cazul în care se va califica și HCM, atunci România va avea în premieră două formații între cele mai bune 12 din Europa.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 09 11. 2015, 12:49
Actualizat: 09 11. 2015, 12:50