CSM București s-a calificat matematic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce Rostov Don a învins Vipers Kristiansand, în această seară, cu scorul de 32-29, în cadrul Grupei 1. „Tigroaicele” vor înfrunta duminică, de la ora 16:00, echipa franceză Metz, în tentativa de a urca mai sus de locul 4.
Echipa pregătită de Adrian Vasile și Per Johansson a scăpat de emoțiile califcării în „sferturi”. Vipers avea nevoie de victorie cu Rostov pentru a menține suspansul, dar nu a avut forța necesară pentru a învinge campioana Rusiei. Fetele lui Ambros Martin au câștigat cu 32-29, după ce au condus și la șase goluri diferență pe parcursul reprizei secunde. Astfel, Kristiansand a rămas la patru puncte în spatele echipei CSM București și nu mai poate recupera handicapul într-un singur meci, pe care îl va susține săptămâna viitoare, chiar în capitala României.
Rezultatul din Norvegia nu relaxează însă în niciun caz disputa dintre Metz și CSM București. Ambele formații au nevoie de victorie pentru a termina în Top 2 și a evita astfel Gyor și Brest Bretagne în sferturile de finală, cele mai periculoase adversare din Grupa 2. Pentru „tigroiace”, înfrângerea la Metz va fi sinonimă cu o „dublă” în compania echipei Gyor în faza următoare a competiției, cu meciul retur în Ungaria.
„Jucăm împotriva unei echipe foarte bune pe teren propriu. Metz nu a mai pierdut din 2015 în Liga Campionilor pe teren propriu aşa că e o motivaţie în plus. Au avut şi ele o perioadă un pic mai slabă, în care au pierdut şi în campionat, dar e un sezon atât de lung încât e greu să te menţi la un nivel aproape maxim sau să câştigi toate meciurile”, Adrian Vasile, antrenor CSM
În acest moment, Metz, Esbjerg și Rostov Don au două puncte avans față de CSM București, echipa lui Adrian Vasile fiind dezavantajată de meciurile directe cu ultimele două adversare, în caz de egalitate de puncte. Așadar, reprezentanta României are nevoie de patru puncte în ultimele două partide din grupă, cu Metz și Vipers, pentru a avea șanse reale de a juca în Final Four în luna mai.
Tot azi, SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în sferturile competiției, după 28-20 cu Savehof în Grupa 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER