CSM București și-a revenit după dușul rece din etapa trecută, când a pierdut surprinzător în fața Dunării Brăila, scor 27-30, și a câștigat la o diferență de 8 goluri în fața unei alte pretendente la podium, SCM Craiova: scor 33-25. Meciul s-a desfășurat în cadrul etapei a 5-a a Ligii Naționale de handbal feminin.
Formația lui Bogdan Burcea i-a dat o replică bună campioanei Europei până în minutul 45 (scor 22-20). A urmat o serie consecutivă de 7 goluri a gazdelor, iar de la o evoluție de neînțeles, având în vedere valoarea lotului, CSM București a trecut rapid la altă stare, a unei formații care se distrează cu adversarii.
Diferența de scor a ajuns chiar la 32-21 (min. 54), după 10 minute jucate la un nivel foarte ridicat, moment în care trupa lui Jakob Vestergaard a oprit motoarele. SCM Craiova a redus până la final diferența la 8 goluri. Derby-ul etapei a 5-a a devenit însă trist încă din prina repriză, când Valentina Ardean a suferit o accidenatre gravă, ruptură a ligamentelor încrucișate. Accidentul s-a produs cam în același moment cu cel al pivotului Oana Apetrei, în partida Măgura Cisnădie – Corona Brașov, care a fost scoasă la rândul ei pe brațe din teren.
În urma acestei accidentări, Alice va fi forțată la o pauză de câteva luni. Din păcate, extrema stângă pierde și echipa națională, inclusiv Campionatul European din Suedia, programat în decembrie.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER