CSM București se redresează! Jucătoarele și-au primit salariile pe luna decembrie

CSM București se redresează! Jucătoarele și-au primit salariile pe luna decembrie
Cristina Neagu, de la CSM Bucuresti, arunca la poarta in meciul de handbal feminin contra echipei SCM Craiova, din etapa a XI-a a Ligii Nationale, disputat la Sala Polivalenta din Bucuresti, miercuri, 13 noiembrie 2019. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a virat în conturile jucătoarelor salariul pe luna decembrie 2019. Clubul din capitală risca să le piardă libere de contract, deoarece erau neplătite de trei luni și puteau să-și depună memoriu.

Echipa de handbal a plătit 130.600 de euro doar pentru achitarea salariilor jucătoarelor pe o lună, fără a include și staff-ul tehnic, respectiv cel administrativ. Cel mai mare salariu îl are Cristina Neagu (31 de ani), aceasta încasând 17.500 de euro lunar. Bugetul clubului pe o lună este situat la în jur de 170.000 de euro, notează Digi Sport.

Următoarea plată către jucătoare ar trebui făcută pe data de 25 aprilie, în caz contrar, acestea vor intra din nou în termenul de 90 de zile și își vor putea depune memoriu pentru a pleca libere de contract.

Salariile pe luna decembrie 2019 primite de jucătoarele de la CSM București

  • Neagu – 17.500 euro
  • Mork – 14.000 euro
  • Lekic – 11.000 euro
  • Pintea – 10.000 euro
  • Cvijc – 10.000 euro
  • Grubisic – 9.000 euro
  • Dedu – 7.500 euro
  • Omoregie – 7.500 euro
  • Perianu – 7.500 euro
  • Torstensson – 7.000 euro
  • Martin – 7.000 euro
  • Klikovac – 6.000 euro
  • Chiper – 5.000 euro
  • Curea – 4.000 euro
  • Grabic – 3.000 euro
  • Ion – 1.800 euro
  • Valcan – 1.000 euro
  • Jipa – 1.000 euro
  • Marin – 800 euro

CSM București a suspendat toate contractele de activitate sportivă

Din cauza problemelor financiare, CSM București a suspendat toate contractele de activitate sportivă pe durata stării de urgență.

Clubul Sportiv Municipal București traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, situație în care se află și celelalte structuri sportive din România și din întreaga lume. Pandemia de COVID-19 a dat peste cap strategiile tuturor, atât la nivel individual, cât și colectiv.

Ca urmare a amânării pe termen nelimitat a tuturor competițiilor sportive, hotărâri luate de federațiile de specialitate, Clubul Sportiv Municipal București a întrerupt activitatea tuturor secțiilor, sănătatea sportivilor și iubitorilor de sport, a noastră, a tuturor, fiind pe primul loc. 

Am dori să vă informăm că, având în vedere Ordonanțele militare nr. 1 și 2/2020, prin care se suspendă, printre altele, activitatea sportivă, suntem obligați de Ordonanța 30/2020 (articolul XV, alineatul 2) să suspendăm contractele de activitate sportivă pe durata stării de urgență.

Participanții la activitatea sportivă beneficiază pe durata suspendării contractelor de activitate sportivă de o indemnizație de 75 la sută din drepturile în bani aferente activității sportive prestate, dar nu mai mult de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2020 (număr 6/2020).

Decizia va fi suspendată în momentul în care oficialitățile vor ridica starea de urgență. Să sperăm că acest lucru se va petrece cât mai repede posibil.

Trebuie să avem răbdare și înțelegere, trebuie să dăm dovadă de maturitate, de solidaritate și, suntem siguri, vom ieși învingători și din această teribilă încercare, a anunțat CSM București.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×