CSM București și-a aflat adversarele din grupele principale ale Ligii Campionilor. Herbert Muller a prins ultimul bilet câștigător și revine în România. Clasamentul înainte de Main Round

CSM București va întâlni duminică, de la ora 17:15, Bietigheim, în ultima partidă din faza grupelor Ligii Campionilor. Toate lucrurile în privința Main Round au fost deja clarificate, astfel că partida cu vicecampioana Germaniei va fi de palmares.

CSM București s-a calificat cu șase puncte pentru grupele principale și va înfrunta Gyor, Krim Ljubljana și Thuringer în această fază a competiției.

Herbert Muller revine așadar în România, după ce Thuringer a terminat la egalitate cu Krim Ljubljana, 26-26, iar Podravka a cedat cu 37-17 pe terenul formației Gyor.

Reprezentanta României se află deja într-o poziție ideală de calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, conform clasamentului cu care intră în faza a doua a competiției. CSM București va avea șase puncte, cu două mai puțin decât Gyor, dar și doi adversari teoretic abordabili, Krim Ljubljana și Thuringer. În Main Round se va pleca de la următoarea situație: Gyor – 8 puncte, CSM București – 6 puncte, Vipers Kristiansand – 4 puncte, Krim Ljubljana – 3 puncte, FTC Rail Cargo – 2 puncte, Thuringer – 1 punct.

În cealaltă grupă principală a Ligii Campionilor s-au calificat Rostov, Buducnost, Metz, Odense, Brest Bretagne și Copenhaga.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 18 11. 2018, 09:26
Actualizat: 18 11. 2018, 17:19