CSM București și-a făcut apariția pe „scenă”: 25-25 cu Rostov-Don, în primul joc de pregătire al verii
La prima apariție în noua formulă de echipă, CSM București a terminat la egalitate cu Rostov-Don, scor 25-25. Campioana Rusiei a condus tot jocul, dar reprezentanta României a restabilit egalitatea în ultimul minut, prin Majda Mehmedovic.
Pentru un prim joc de verificare după transferul a șase handbaliste și aducerea antrenoarei daneze Helle Thomsen, campioana României și-a fixat un prim meci de pregătire cu Rostov-Don, una din cele mai tari echipe ale momentului în handbalul feminin. Practic, formația rusă a intrat într-un așa-zis „BIG 4”, luând locul echipei Buducnost, care din acest sezon începe un nou proiect. Rostov-Don a venit în București în calitate de deținătoare en-titre a Cupei EHF, dar și cu șapte handbaliste care au jucat în Liga Națională, la Oltchim, Rulmentul, HCM Baia Mare și CSM București. Interesul publicului a fost însă major pentru campioana României. Peste 3,000 de spectatori au venit să o vadă pentru prima dată pe Cristina Neagu, Marit Malm Frafjord, Nathalie Hagman, Amanda Kurovic, Sabina Jacobsen și Aneta Udriștioiu.
De altfel, CSM București a intrat în teren din minutul 1 cu nu mai puțin de patru noutăți. Au „rezistat” în primul „7” Isabelle Gullden, Majda Mehmedovic și Paula Ungureanu. Dream Team-ul propus de Helle Thomsen pentru început le-a mai cuprins pe Cristina Neagu, Amanda Kurtovic, Nathalie Hagman și Marit Malm Frafjord.
Mai omogenă, Rostov-Don a început mai bine jocul, iar după numai 3 minute s-a desprins la 3-0. Campioana României și-a intrat mai greu în ritm, astfel că formația rusă a preluat conducerea și s-a distanțat chiar la 5 goluri (scor 9-4, min. 13). Astfel, CSMB a fost nevoită să alerge mai tot timpul după adversară și să recupereze handicapul. Helle Thomsen nu a fost preocupată în totalitate de ascor, ci mai degrabă a oferit șansa tuturor să intre în teren. Astfel, jucătoare precum Bianca Bazaliu sau Iulia Curea, care au prins mai rar echipa în ultimele sezoane, au intrat încă din minutul 15 în teren. Cristina Neagu a fost încercată și în centru, în inter dreapta și-a făcut reapariția și Line Jorgensen, care rămâne un inter de calibru pentru echipă, dar până la pauză Rostov a fost de neclintit și a intrat în avantaj la cabine, scor 15-12.
În partea secundă, CSM București a fost mult mai aproape de adversară, dar Mayssa Pessoa a „amânat” practic deznodământul până în ultimul minut. Portarul brazilian care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București în 2016 a fost, probabil, cea mai bună jucătoare de pe teren în repriza secundă, având nu mai puțin de 11 intervenții. Inclusiv din situații de unu la unu cu Cristina Neagu, Nathalie Hagman și Majda Mehmedovic.
Dacă în atac mai este mult de lucrat la relațiile de joc, jocul cSM București s-a îmbunătățit pe parcurs în apărare. Camille Ayglon va fi un „pion” foarte important al defensivei, ea a strâns rândurile și cu această ocazie, iar campioana României a fost în joc.
Cristina Neagu și-a reglat tirul și a realizat câteva eurogoluri, ultimul foarte important, la scorul de 23-25. Egalarea a venit din mâna extremei Mehmedovic, după ce s-a intrat în ultimul minut al jocului. A fost și singura egalitate consemnată în timpul partidei.
Pentru o primă partidă, CSM București nu s-a mișcat rău, dar este clar că are mult de lucru pentru a câștiga Liga Campionilor. De partea celalaltă, Rostov pare că a găsit în sfârșit formula pentru a ajunge în premieră în Final 4. Cele două formații se vor întâlni și pe 23 august, într-un turneu la Skopje.
CSM București – Rostov Don 25-25 (12-15)
Ungureanu, Grubisic, Iordache – Udriștioiu, Frafjord 1, Gullden 4, Curea 1, Neagu 6, Jacobsen, L. Jorgensen 4, Ayglon, Bazaliu, Manea 1, Kurtovic, Hagman 4, Mehmedovic 4, Niombla. Antrenor: Helle Thomsen
Pessoa, Sedoykina. Mehdyeva – Vyakhireva 1, Slivinskaya, Makeeva, Managarova 2, Petrova 2, Rodrigues 7, Bashkirova, Sudakova 1, Tsvirinko, Kalinichenko-Symkute, Dembele 2, Bulatovic 5, Ilina, Stepanova, Barbosa 4, Borschenko 1. Antrenor: Frederic Bougeant
FOTOGRAFII Cezara PARASCHIV
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?